Opinia publică este revoltată că extremiștii aflați în evidența autorităților au reușit să pună la cale atacurile de vineri de la Paris. Dar resursele și procedurile implicate pentru supravegherea acestora sunt imense, explică The Guardian.

Oficialii din Franța și Belgia sunt presați de opinia publică să explice cum a fost posibil ca serviciile de securitate să nu oprească atacurile de vineri, în condițiile în care se știa că o parte dintre cei implicați erau membri ai grupărilor extremiste. 

Cel puțin trei dintre cei nouă care au fost implicați în atacuri erau în evidența servoiciilor de securitate ca „potențială amenințare”: Ismail Omar Mostefai, Samy Amimour și Abdel-Hamid Abu Oud belgianul care este suspectat că ar fi creierul atacurilor. 

Aceste situații din păcate nu sunt noi. Un alt terorist care a ucis 12 oameni în 2012 nu era numai monitorizat de serviciile din orașul său natal, Toulouse, dar chiar a fost intervievat la întoarcerea dintr-o tabără de antrenament în Pakistan, cu câteva luni înainte de atac. Ofițerul a dat crezare poveștii pe care i-a spus-o, despre faptul că și-a cputat soția într-un stat asiatic instabil.

Dar și alte servicii au făcut erori similare. Autoritățile din SUA avea indicii legate de teroriștii din 9/11 dar nu au reușit să facă legătura între indicii. 

Un motiv pentru aceste eșecuri este natura activității militante extremiste și în particular resursele necesare pentru a urmări o singură persoană. 

Sunt necesari zeci de ofițeri pentru o supraveghere de 24 de ore și pentru a asculta telefoane sau a urmări comunicațiile electronice. Chiar și cele mai bune servicii trebuie să își pună priorități în resurse.

Apoi, mai explică The Guardian, extremiștii nu acționează predictibil. Radicalizarea nu este un proces liniar și uniform. Cineva care este considerat inofensiv poate deveni rapid o amenințare. De asemenea, cineva care este considerat foarte periculos poate să nu aibă activități care să însemne amenințare sau poate renunța complet la extremism.

Un expert în spionaj, citat de publicația britanică, spune într-o carte publicată recent că resursa cea mai bună o reprezintă persoanele apropiate de aceste grupări dar care sunt nemulțumite de felul cum decurge activitatea. „Campaniile antiteroriste au reușit atunci când oamenii sunt pregătiți în mod efectiv să își deconspire soțul sau fratele” - scriitorul Stephen Grey.

Informațiile venind de la persoane sunt, așadar, cea mai bună resursă iar erorile umane sunt, în același timp, cea mai mare sursă de eșec.