Cancelarul german Friedrich Merz a spus-o fără ocol săptămâna trecută: Israelul face munca murdară întregului Occident. Iar președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, după ce dispusese lovituri epocale asupra siturilor nucleare iraniene, că obiectivul lui e „oprirea amenințării nucleare venite din partea celui mai important sponsor statal al terorismului din lume”.

Nu încape îndoială că Iranul constituie o amenințare colosală la adresa Europei, care poate vedea acum la televizor o demonstrație pe viu despre cum ar putea demola rachetele iraniene blocuri de apartamente și spitale pe tot cuprinsul continentului, după cum o fac chiar acum în Israel.

Și totuși, se pare că europenii au realizat rapid că pot sta și cu slănina în pod, și cu varza unsă: se bucură de protecția pe care le-o oferă Israelul și America față de Iran, dar își continuă și asaltul ideologic împotriva statului evreu, care devine astfel indirect și un atac la adresa Americii.

După cum am mai scris în acest ziar, ne aflăm în toiul unei tentative accelerate de negare a ideii de stat evreiesc și, prin intermediul acesteia, a ideii de iudaism. Lucru vizibil chiar din prima săptămână de război.

Încă din prima zi a luptelor premierul britanic Keir Starmer s-a făcut luntre și punte pentru a submina Israelul. Operațiunea israeliană din Iran a catalogat-o drept „îngrijorătoare” și o „escaladare”, îndemnând „toate părțile să facă un pas înapoi și să reducă tensiunea”.

Primele zile ale unui război sunt esențiale pentru influențarea opiniei publice - și iată aici un conducător important, extrem de respectat, îndrumându-i pe europeni spre concluzia că aici problema o constituie, din nou, acțiunile statului evreu.

Declarația a survenit la numai câteva zile după un atac britanic neprovocat împotriva suveranității Israelului: sancționarea unor demnitari aleși ai țării, lucru care nedreptățește întreaga populație religioasă a Israelului și, astfel procedând, atacă și valori fundamentale americane precum libera exprimare, libertatea alegerilor și libertatea religioasă.

În a cincea zi a războiului Franța își programase găzduirea unei conferințe ONU, co-prezidate cu Arabia Saudită, pentru a promova ideea unui stat palestinian.

În ciuda războiului și a unei obiecții americane, Franța nu a anulat conferința, ci doar a amânat-o, invocând constrângeri logistice - unii conducători din Orientul Mijlociu nu mai puteau călători din cauza războiului.

În vreme ce cetățenii israelieni erau uciși în propriile locuințe de rachete iraniene, președintele francez Emmanuel Macron proclama, citat de Reuters: „Oricare ar fi împrejurările, eu mi-am afirmat hotărârea de a recunoaște Statul Palestina”.

În ziua a șasea a războiului a venit o nouă escaladare a Europei.

În timp ce rachetele iraniene scoteau din uz un spital și omorau israelieni pe tot cuprinsul țării, nouă țări europene apelau la UE pentru a-și înăspri sancțiunile contra „coloniilor din Cisiordania” și a se asigura că nu există nici un fel de schimburi comerciale între acele așezări și UE (în ciuda faptului că cetățenii europeni au de profitat de pe urma inovațiilor produse acolo, în special medicale și științifice).

În vreme ce Israelul luptă un război pentru propria-i supraviețuire, Europa îl distrage de la luptă pe două paliere.

La nivelul conducerii: în timp ce miniștrii cabinetului de război al premierului Benjamin Netanyahu muncesc neobosit la gestionarea operațiunilor militare care mențin Europa în siguranță, există țări europene care ticluiesc motive suprarealiste pentru a-i distrage de la treabă.

Și la nivelul populației: în timp ce locuitorii din Iudeea și Samaria [denumirea inițială, antică, a Cisiordaniei - n.trad.] se adăpostesc de rachetele iraniene țintite anume pentru a-i ucide în locuințele lor, Europa lansează la rându-i dinspre Vest rachete ideologice care le neagă dreptul de a trăi în propriile locuințe.

Combaterea simultană a amenințărilor fizică și ideologică

Pentru a fi clar: atacul fizic al Iranului și marionetelor lui nu are legătură cu atacul ideologic al Europei și marionetelor ei. Dar, după cum am explicat în cartea mea „Asaltul contra iudaismului”, atacurile fizice și ideologice se alimentează reciproc.

Am văzut-o cu toții după 7 octombrie [2023; invadarea Israelului de teroriștii palestinieni controlați de Iran, declanșând actualul război - n.trad.]: Hamas își făcuse probabil calculul că avea să se acumuleze curând presiune asupra Israelului pentru a-și opri contraofensiva - „Armistițiu acum!” [lozincă larg răspândită la protestele recente anti-Israel din Vest - n.trad.].

Iar aceasta în vreme ce atacul ideologic european era dependent de atacul fizic al Hamasului. În definitiv, cum i-ai putea instrumenta cuiva un dosar de crime de război fără a exista un război?

Similar, războiul fizic cu Iranul le conferă europenilor muniție împotriva Israelului - aceasta e sursa escaladării, conform postării de pe X a lui Starmer. La rândul lui, și Iranul ar putea spera că distragerile europene le-ar putea compromite moralul și fermitatea populației și conducerii Israelului.

Acum șase luni, când mi-am publicat cartea, au existat voci care spuneau că nu era momentul potrivit pentru a se dezbate o amenințare ideologică amorfă, dat fiind că Israelul lupta un război fizic pe șapte fronturi. Lasă întâi Israelul să învingă - mi s-a spus -, și revino apoi și prezintă-ți strategiile pentru combaterea amenințării ideologice venite dinspre Europa și Occident.

Prima săptămână a războiului cu Iranul tocmai ne-a demonstrat că e necesar ca aceste două amenințări să fie combătute simultan, iar nu consecutiv.

Mai mult chiar, dacă amenințarea din partea Iranului și a interpușilor lui e pe o traiectorie descendentă – grație Americii și succesului militar uluitor al Israelului și miracolelor Domnului –, amenințarea venită dinspre Europa și interpușii ei se află pe o traiectorie ascendentă.

Chiar și vicepreședintele JD Vance a declarat că amenințarea care provine din interiorul Europei [subminarea valorilor autentic liberale de către extrema stângă - n.trad.], e aceea care-l îngrijorează cel mai mult.

Pentru Europa e încă prea devreme pentru a fi capabilă să accepte ideea unui stat evreiesc liber

Și, da, după cum arătam în cartea mea din 2022 „Iudaism 3.0”, frustrările tot mai mari de ordin intern din Europa vor degenera inevitabil într-un puseu periculos de retorică anti-israeliană.

E de altfel un fenomen care se repetă de-a lungul istoriei: europenii și-au redirecționat cu consecvență frustrarea spre cel mai relevant aspect al iudaismului din epoca lor. În Evul Mediu a fost religia evreilor; în secolul 20 au fost comunitățile europene de evrei emancipați [sub pretextul rasei - n.trad.]; în secolul 21 e statul evreilor [sau sionismul - n.trad.].

Iudaismul se transformă și el: acum nu mai așteptăm pasivi următoarea rundă de omoruri în masă, așa cum am procedat în cei 2.000 de ani în care evreii au trăit în Europa (Iudaismul 2.0). Acum am revenit la noi acasă și ne apărăm inclusiv preventiv (Iudaismul 3.0).

Iar Europa nu poate în ruptul capului să se împace cu această idee nouă.

E mult prea devreme, după secole de îndoctrinare antisemită structurală.

Israelul se află în stare de război. Și chiar e adevărat că le facem „munca murdară” țărilor europene, numai că în primul și în primul rând ne preocupă propria supraviețuire. Dar, luptând pentru ea, trebuie să avem grijă și la amenințarea care se infiltrează dinspre Vest.

Sursa: Rador Radio România