Vizita premierului Fumio Kishida la Washington le-a amintit săptămâna trecută americanilor că Japonia a devenit cel mai important aliat al SUA. Iar vizita mea la Forumul India-SUA găzduit în weekend de Centrul Ananta din New Delhi mi-a amintit mie că viitorul regiunii indo-pacifice se află în mare măsură în mâinile Indiei, scrie Walter Russell Mead în The Wall Street Journal.

Istoria Asiei poate fi interpretată comparând economiile Indiei și Chinei. Conform calculelor Băncii Mondiale, în dolari ajustați la inflație, PIB-ul Indiei era în 1980 64% din cel al Chinei. Până în 2001, când China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului, economia Indiei tot reprezenta doar 28% din cea a Chinei. Și, în ciuda mai multor ani de creștere rapidă care au urmat, până în 2021 economia Indiei rămăsese chiar și mai mult în urmă, ajungând să reprezinte doar 17% din cea chineză. Chiar dacă India a prins din urmă China în ce privește populația și și-a construit o industrie cibernetică de talie mondială, ea tot n-a reușit să devină acel gen de mare producător care ar putea să rivalizeze cu greutatea economică a Chinei în Asia și nu numai.

Dezvoltarea inegală a influențat pe parcursul istoriei moderne politica mondială mai mult decât pricep mulți oameni. Startul timpuriu al Marii Britanii în Revoluția Industrială a făcut ca ea să devină în secolul 19 deopotrivă atelierul și stăpânul lumii. Și cum restul Europei a prins Londra din urmă, puterile occidentale au reușit să domine practic întreaga lume.

Succesul industrial timpuriu al Japoniei a făcut din ea cea mai mare putere a Asiei până la finalul secolului 19, iar Japonia imperială era numită uneori și „Marea Britanie a Asiei”. Supremația regională li s-a urcat la cap conducătorilor Japoniei, drept pentru care au apucat-o pe o cale distructivă către hegemonie, care i-a dus în cele din urmă la înfrângere. Acum, succesul Chinei a făcut din ea cea mai mare putere regională - și pe unii de la Beijing îi tentează s-o ia și ei pe calea Japoniei imperiale.

Dacă în ultimii 40 de ani economia Indiei ar fi ținut pasul cu cea a Chinei, țara ar fi avut acum un PIB de 10 trilioane de dolari în loc de 2,73 trilioane. Cu cheltuielile militare pe care o economie de o asemenea talie și le-ar permite și cu influența economică și politică pe care un astfel de PIB le-ar fi conferit-o antreprenorilor și diplomaților indieni, astăzi n-ar mai fi existat o „amenințare chineză” în Indo-Pacific. Când și dacă decalajul dintre India și China va începe să se reducă, și balanța puterii în Asia va începe să se modifice, iar China va fi nevoită să-și regândească abordările regională și globală.

Problema Americii în Asia nu e că China e prea bogată. E că India e prea săracă. Pe termen scurt și mediu dezechilibrul dintre cei doi giganți asiatici va obliga SUA să colaboreze cu aliații lor pentru a ține la respect ambițiile și puterea Chinei. Dar chiar și în timp ce ne concentrăm pe pericolul limpede și imediat, nu trebuie să scăpăm din vedere tabloul general. SUA și India au fost și vor mai fi în dezacord în multe privințe, însă interesele naționale ale Americii sunt strâns legate de succesul Indiei.

Cea mai mare realizare economică a Indiei de până acum a fost dezvoltarea unui sector cibernetic de talie mondială. Orașe precum Bangalore și Hyderabad au devenit importante centre IT, iar ascensiunea sectorului tehnologic a început să stimuleze și constituirea unei clase de mijloc. Dar, de unul singur, sectorul cibernetic nu e suficient pentru a asigura acea creștere epocală de care India are nevoie. Dacă India dorește să scape de sărăcie pe plan intern și să se afirme pe scena mondială în calitate de egal al Chinei, ea trebuie să devină o mare putere în domeniul producției.

Banca Mondială estimează că în 2021 India avea 360 de milioane de copii de cel mult 14 ani, cu 112 milioane mai mulți decât China. IT-ul va oferi locuri de muncă doar unei mici proporții a acestor tineri. Pentru sutele de milioane de muncitori indieni care nu vorbesc engleza și au cunoștințe slabe de matematică un loc de muncă într-o fabrică reprezintă unica modalitate fezabilă de a scăpa de sărăcie. Producția pentru piața mondială nu e unul dintre punctele forte ale Indiei. Infrastructura proastă, curentul electric scump și fluctuant, legislația complicată a muncii și a terenurilor și birocrația exasperantă au împiedicat India să ia parte la anterioarele valuri de industrializare a Asiei. Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Vietnam și, evident, China au surclasat cu toate India în cursa industrializării.

Astăzi însă, un cumul de factori externi și interni îi oferă Indiei șansa de a le prinde din urmă. Pe plan internațional, producătorii caută să-și reducă dependența de China. Pe plan intern, guvernul populist al premierului Narendra Modi vrea o prosperitate mai mare, pe care sectorul cibernetic n-o poate aduce de unul singur. Ani de investiții în autostrăzi, căi ferate și porturi, cărora li se adaugă și reforme legislative, au redus măcar, dacă nu au eliminat, obstacolele care au ținut vreme îndelungată investitorii străini la distanță.

În timp ce indienii încearcă să-și facă țara mai atractivă pentru investițiile străine, decidenții americani trebuie să-și aducă aminte că creșterea economică a Indiei e esențială pentru obiectivele americane din Indo-Pacific. Cum strategia comercială americană se adaptează la noua eră a competiției între marile puteri, trebuie să ne asigurăm că produsele fabricate în India au acces la piețele americane.

Sursa: RADOR