Premierul Theresa May a anunţat vineri că va demisiona pe 7 iunie.

"Am făcut tot ce am putut să conving parlamentarii să sprijine Acordul (pentru Brexit)", a declarat vineri, la Downing Street 10, premierul Theresa May.

Pe 7 iunie, May va demisiona de la conducerea conservatorilor, care trebuie să desemneze un succesor, dar va asigura interimatul până se ia o decizie în Partidul Conservator.

Ea a declarat că a fost "onoarea vieţii mele" să fie premierul Marii Britanii, ţara pe care "o iubeşte atât de mult".

May a enumerat câteva dintre realizările Cabinetului său, precum reducerea şomajului sau soluţionarea problemei deficitului, dar a recunoscut că "marele regret" e că nu a putut să rezolve chestiunea Brexit. 


Soarta ei a fost pecetluită după anunţul de marţi privind "un nou Acord Brexit" în 10 puncte, document care i-a înfuriat pe parlamentarii conservatori şi pe mulţi membri ai Cabinetului său, relatează The Guardian. 

Liderul Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, a demisionat miercuri, pentru a nu prezenta joi acest plan în Parlament. Cum şi alţi miniştri şi-a exprimat îngrijorarea faţă de noul plan - Sajid Javid, Jeremy Hunt, Chris Grayling şi David Mundell, May a renunţat să se mai ducă cu documentul în faţa parlamentarilor. 

Ei au respins în special promisiunea Theresei May privind un al doilea referendum.

Fostul ministru de Externe Boris Johnson e principalul pretendent la funcţia de premier, dar şi alţi conservatori îşi doresc acest post.