Presa globală și nu numai v-ar face să credeți că armata israeliană (IDF) a depășit în Fâșia Gaza orice măsură care ar fi putut fi considerată reacție justificată la atacurile barbare din octombrie din Israel ale Hamasului, în care peste 1.000 de bărbați, femei și copii au fost omorâți în cele mai oribile moduri posibile, scrie Isaac Schorr în The Telegraph.

Retorica privind costul războiului din Gaza e în mod predictibil tendențioasă. Președintele brazilian Lula a fost în mod special insultător, asemuind acțiunile Israelului cu Holocaustul.

Human Rights Watch a calificat acțiunile Israelului drept „neîncetate și ilegale”, atribuind întreaga povară a „bilanțului macabru” al morților exclusiv IDF - ignorând realitatea binecunoscută că din rachetele lansate de Hamas și alte grupări jihadiste o parte se prăbușesc chiar în Gaza, precum și faptul că civilii sunt utilizați cu consecvență de către combatanții Hamas pe post de scuturi umane.

Acești jurnaliști deloc zgârciți cu epitetele și răspunzători de titluri exagerate au totuși dreptate într-o singură privință: războiul este iad. Iar cel dintre unica democrație din Orientul Mijlociu și Hamas nu face excepție. De fapt, încă de la izbucnirea lui pe 7 octombrie 2023 știrile venite din sudul Israelului și din Fâșia Gaza au fost greu de îndurat, chiar și citite la antipozi.

E uman, e chiar drept, să fii revoltat de ororile războiului urban. Dar e la fel de vital să nu permiți ca instinctul dreptății să-ți fie exploatat de forțe răuvoitoare.

Primul lucru pe care trebuie să ți-l amintești mereu e că e complet nerezonabil să-i crezi pe teroriștii Hamas când vine vorba de chestiunea bilanțului oamenilor uciși de Israel. Și totuși, e exact ce face presa și practic toată lumea. Ocazional, când se specifică cifra morților din Gaza, presa mai admite că bilanțul provine de la „ministerul sănătății controlat de Hamas”. Foarte frecvent cifra furnizată de Hamas e citată ca și cum ar fi o realitate verificată independent - chiar și în acest ziar.

Însă cifra aceea nu este realitatea verificată: este propaganda teroriștilor.

După cum observa recent în Camera Lorzilor renumitul istoric militar Lord Andrew Roberts, nu i-am crede sub nici o formă pe Vladimir Putin ori pe ISIS în privința numărului victimelor provocate de inamicii lor. Nu există nici un motiv pentru a trata altfel cifrele provenite de la violatorii, schingiuitorii și criminalii din Hamas.

Roberts a mers și mai departe, subliniind că peste 9.000 dintre morți se estimează că nu sunt civili nevinovați, ci combatanți activi ai Hamas - și până și Hamas recunoaște că și-a inclus proprii combatanți uciși în cifra totală a morților. Astfel, dacă am accepta prin absurd că cifra totală a morților comunicată de Hamas e reală și am ține cont și de civilii uciși de Hamas și aliații ei, rezultă că IDF a ucis mai puțin de doi civili pentru fiecare combatant Hamas neutralizat.

„Războiul este iad”, a declarat Roberts. „Fiecare civil mort luat în parte constituie o tragedie, dar - și vorbesc acum în calitate de istoric militar - mai puțin de 2/1 e o fracție uluitor de mică pentru acel război urban modern în care teroriștii folosesc civilii pe post de scuturi umane. Este o mărturie a profesionalismului, eticii și valorilor IDF.”

De fapt până și ONU, care critică neîncetat Israelul, a estimat că o fracție mai apropiată de normalitate pentru războiul urban e de 9/1. Probabil că nu există pe lumea aceasta o armată care ar fi putut opera în Gaza cu precizia chirurgicală pe care o dovedește IDF.

Presa s-a dovedit perfect capabilă să-și exprime repulsia, dar totodată și mult prea vulnerabilă la înșelăciune; în majoritatea materialelor publicate în ultimele patru luni se regăsește integrată o orbire morală și o lipsă de perspectivă.

Bilanțul speculativ din Gaza e prezentat îndeobște alături de cifra celor uciși în atacurile teroriste oribile din 7 octombrie, ca și cum s-ar realiza o comparație echitabilă. A reduce moralitatea războiului la un exercițiu de numărare bob cu bob, în care partea care pierde cel mai mult e și partea cea mai admirabilă, e un instinct natural, dar e concomitent groaznic de simplist și eronat.

E perfect de înțeles că presa dorește să transmită că deplânge viețile nevinovate răpite deopotrivă de israelieni și palestinieni. Dar ce nu reușesc foarte mulți să priceapă e că pot fi concomitent valide faptul că fiecare viață nevinovată pierdută reprezintă o tragedie și faptul că nu fiecare viață pierdută într-o tabără poate fi socotită drept un cap de acuzare morală la adresa celeilalte tabere.

Nu poate exista un conflict care să înceapă cu barbari atacând peste graniță pentru a ucide, viola, tortura și arde de vii bărbați, femei și copii pentru crima de a se fi născut evrei și de la care să te aștepți să nu se încheie cu o vărsare de sânge considerabil mai mare. E un adevăr regretabil, dar inevitabil.

Nu este răspunderea taberei care se apără - a celei târâte în luptă de țipetele celor dragi - să-și pună țelul supraviețuirii mai prejos de toanele idioților utili ai Hamas. A cere așa ceva înseamnă a-i răsplăti pe răufăcători pentru tacticile lor intolerabile.

În definitiv, Hamas, simpatizanții ei din Gaza și patronii ei de prin toată lumea musulmană nu fac nici un fel de distincție între soldații și civilii evrei. Hamas nu le provoacă durere civililor evrei din greșeală, încercând să-i atace pe soldații evrei, și, de fapt, nu le-o provoacă nici ca mijloc de a atinge un obiectiv - e obiectivul în sine.

Ceea ce înseamnă că răul pe care-l provoacă jihadiștii e de o cu totul altă natură decât consecințele neintenționate provocate de israelieni în cursul campaniei lor de a anihila Hamasul, iar răul acesta e dublu agravat de faptul că teroriștii îi folosesc cu lașitate pe palestinieni pe post de scuturi umane.

Cei care studiază istoria și științele politice înțeleg că un rău de amploarea Hamasului trebuie să fie distrus cu totul, iar nu tolerat. Ei sunt capabili să facă distincția între bombele care au căzut pe Dresda și bombele care au căzut pe Londra [Aliați, respectiv naziști - n.trad.].E lamentabil faptul că în presă există atât de puțini oameni de acest fel.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA