În primul rând, societatea americană nu pare în stare să îl susțină. Între timp, China ia contramăsuri care depășesc cu mult represaliile deja anunțate cu taxe vamale de 34% la produsele americane, scrie „Il Corriere della Sera” (Italia). Apar indicii conform cărora Casa Albă s-ar putea  îndrepta spre o înfrângere în pariul său protecționist, care nu va fi ușor de revocat, mai ales după ce a crescut atât de mult miza. 

Cele două Americi

S-a ajuns aici pentru că există, firesc, cel puțin două Americi: prima convinsă că are puțin de-a face și mult de pierdut cu globalizarea; în timp ce cea de-a doua este strâns legat de aceasta datorită bogăției sale în creștere în ultimii ani.

Prima este America ce a suportat costurile a peste patruzeci de ani de deficite comerciale în creștere, în special la produsele manufacturiere. Economistul Richard Koo de la Institutul de Cercetare Nomura a arătat în ultimele zile, la workshopul organizat de Teha la Cernobbio cum, din 1980 și până în 2023, Statele Unite au acumulat un deficit în comerțul exterior cu bunuri egal cu peste 150% din produsul său intern brut. În total, acele deficite comerciale valorează cam 42 de trilioane în dolarii de astăzi. Dincolo de cifre hiperbolice, acestea sunt relocările fabricilor siderurgice sau auto în China și Mexic, dezindustrializarea Rust Belt și a nenumărate alte zone de producție și pierderea demnității celor care nu au diplomă de facultate. Cu alte cuvinte, așa cum se știe deja, aceștia sunt alegătorii lui Trump, cei 38% dintre americani care nu dețin acțiuni listate la Bursa de Valori din New York și care nu au decât datorii: la casă, la cardul de credit sau pentru a-și trimite copilul la facultate. Sunt cei care fac în așa fel încât costul dobânzii la datoria pentru familiile din Statele Unite să fie egal cu 10% din venitul disponibil, potrivit fondului de investiții Citadel. La fiecare zece dolari din buzunar, unul plătește doar dobânda pentru datoriile contractate pentru a supraviețui. Dar aceasta este o medie improprie pentru întreaga populație: pentru cei 38% care nu au economii de investit la bursă, rata dobânzii la datorii cântărește cu siguranță cu mult mai mult decât un dolar din zece. Acești oameni trebuie să plătească pentru case ale căror prețuri au crescut din 1980 cu 96% în termeni reali (adică efectul inflației a fost eliminat) - conform estimărilor lui Richard Koo - în timp în aceeași perioadă salariile lor au crescut cu mai puțin de 15% .

Acestei părți a Americii nu-i pasă dacă indicii Wall Street se prăbușesc din cauza tarifelor, pentru că oricum nu deține acțiuni la Amazon, Microsoft, Tesla sau alte companii. Această America îndatorată și fără economii apreciază un alt aspect financiar legat de Trump: de când s-a întors la Casa Albă, costul datoriilor lor a scăzut, pentru că randamentul obligațiunilor de la Trezoreria SUA a scăzut; era în jur de 5% pe scadențele de zece ani când Trump se pregătea pentru ceremonia de depunere a jurământului în ianuarie anul trecut, în timp ce acum este sub 4%. Se ignoră însă faptul că această scădere a costului datoriilor nu se datorează consolidării conturilor, ci climatului de recesiune care s-a instaurat în țară.

În concluzie, ceea ce a făcut Trump ridicând un zid față de restul lumii pare a fie de fapt adaptat pentru această clasă care nu poate avea nici măcar o participare minimă la Wall Street. Trump încearcă să determine companiile industriale din întreaga lume să se mute în Statele Unite pentru a evita tarifele; încearcă să reducă deficitele comerciale și să redea locuri de muncă decente celor care le-au pierdut. Mai jos vom vedea că nu este tocmai calea cea bună, însă acest procent de 38% de americani defavorizați apreciază, pentru simplul motiv că l-au votat pentru asta.

Cei cu acțiuni pe Wall Street

Mai este apoi cealaltă America: 62% din populație deține acțiuni listate pe Wall Street. Adică 162 de milioane de americani. În baza calculelor mele, de când Trump a depus jurământul, acești oameni au pierdut în medie economii în valoare de 47.500 de dolari fiecare din cauza prăbușirilor bursiere. Acest lucru se aplică și celor multe zeci de milioane de americani care sunt expuși indicilor bursieri doar pentru că fondurile lor de pensii sunt în mare măsură investite în aceștia.

Trebuie spus că mediile în acest caz sunt nesemnificative, deoarece 93% din acele acțiuni listate pe Wall Street și deținute de investitori din America (în valoare de aproximativ 48 de trilioane de dolari la vârf) sunt în mâinile doar a unei zecimi din populație. Restul de aproximativ jumătate dintre rezidenții americani care au investiții la bursă controlează în total doar 7% din acele 48 de trilioane de dolari.

De remarcat că această America cu acțiuni în conturile de economii - în special cei mai bogați 10% -, spre deosebire de deposedați, nu a suferit niciun prejudiciu din cauza deficitelor comerciale pe mărfuri: dezindustrializarea nu îi privește pentru că sunt medici, avocați, oameni din finanțe, tehnologie sau universități. Dimpotrivă, au beneficiat de excedentul în creștere în servicii digitale al SUA  cu restul lumii (care în 2023 a ajuns la 128 de miliarde de euro cu zona euro). E foarte posibil ca acești oameni să aibă acțiuni la Amazon, Nvidia, Microsoft, Facebook-Meta sau Google-Alphabet sau să lucreze pentru acei giganți care își generează mare parte din cifra de afaceri în străinătate.

Nu este de mirare că aceste două Americi – cea cu datorii bancare și cea cu acțiuni pe Wall Street – văd restul lumii într-un mod total diferit. Primei Americi nu-i pasă, celei de-a doua în schimb, da. Prima Americă operează în principal în servicii locale nespecializate și este protagonista celei mai închise economii mari din lume: comerțul exterior pentru Statele Unite valorează doar 25% din PIB, față de 66% în Italia, 45% în Japonia și 37% în China. A doua America depinde în schimb pentru averea ei de averea companiilor listate pe Wall Street, unde patru dolari din fiecare zece ale grupurilor din S&P500 sunt câștigați în străinatate (în cazul companiilor de tehnologie, chiar mai mult).

În esență, coexistă în America două lumi diferite, cu percepții opuse. În ridicarea zidului tarifar, Trump a vrut să servească interesele celei mai slabe părți: victimele și nu câștigătorii globalizării.

Obiectivul industrial

Joe Biden a încercat și el aceași schemă, însă exista o diferență: președintele democrat a vrut să plătească reindustrializarea țării cu bani publici americani, finanțând planuri mari subvenționate de credite fiscale precum Inflation Reduction Act pentru tehnologiile verzi sau Chips Act pentru semiconductori. În timp ce președintele republican, impunându-și tarifele, încearcă să pună restul lumii să plătească pentru reindustrializarea americană.

O strategie care nu poate funcționa. Și care va eșua, deoarece o recesiune în stil Trump este aproape inevitabilă dacă președintele nu dă înapoi. De ce aproape inevitabilă? Pentru că prima Americă – cea mai săracă – va fi lovită puternic de inflația la bunurile importate scumpite de tarife, așa că își va reduce consumul. Chiar și a doua America, cea care este listată pe Wall Street va fi lovită de inflație, dar între timp este deja afectată de o prăbușire medie a averii sale active – mai exact – de 47.500 de dolari fiecare până în acest moment; ca urmare și a doua Americă va strânge cu siguranță și cureaua.

Consumul reprezintă cu mult peste două treimi din economia americană. O recesiune nu poate duce decât la o recesiune americană generală, precum și la vești proaste pentru restul lumii: consumatorul american, doar el, singur, conduce aproape o cincime din întreaga economie internațională. Prin urmare, piețele bursiere ar scădea în continuare, agravând efectul recesionist.

Toate acestea mă fac să cred că Trump este, din punct de vedere politic, un om mort, chiar dacă poate nu știe asta. Cu siguranță nu-l putem îngropa, pentru că a demonstrat deja că este abil la capitolul învieri. Numai că alte țări i-au simțit slăbiciunea și pariază pe ea. Canada lui Mark Carney, în ciuda riscurilor mari, a luat calea intransigenței maxime în represalii și obține deja rezultate.

Iar China, care de ceva vreme încoace își vinde marea majoritate a produselor în afara Statelor Unite, nu s-a limitat la a impune contra-taxe la 34%. Joia trecută, banca centrală a Beijingului a anunțat brusc că își extinde sistemul de plăți internaționale bazat pe yuanul digital în zece țări ASEAN (grupul puterilor comerciale asiatice) și în șase țări din Orientul Mijlociu. De fapt, este pentru prima dată când Beijingul dezintermediază sistemul de plăți Swift condus de americani - care dominase până acum lumea - datorită unui sistem digital mult mai rapid și mai eficient. Și acoperă deja 38% din comerțul mondial, în timp ce Statele Unite se izolează.

Sursa: Rador Radio România