Primul care a spart frontul incertitudinii, în ciuda răcelii din ce în ce mai mare instaurate în ultimii zece ani și în două mandate la Casa Albă, a fost Donald Trump, notează „Avvenire” (Italia).

„Eu și Melania vom fi prezenți la înmormântarea Papei Francisc la Roma. Abia așteptăm să fim acolo!” a anunțat președintele american Donald Trump într-o postare pe Truth Social. După care, încetul cu încetul, și-au confirmat prezența ucraineanul Volodimir Zelenski și președintele francez Emmanuel Maron. Toate cancelariile își exprimaseră deja de ieri condoleanțele.

Dintre toate, una a rămas tăcută timp de 24 de ore. Dând naștere și unor mici insinuări pe care guvernul de la Beijing le-a risipit ulterior prin cuvintele purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe. „China își exprimă condoleanțele pentru moartea Papei Francisc”, a declarat luni dimineață un purtător de cuvânt al ministerului în timpul unei conferințe de presă. „China și Vaticanul au menținut contacte constructive și au efectuat schimburi fructuoase”, a declarat purtătorul de cuvânt Guo Jiakun, care a adăugat: „China este dispusă să colaboreze cu Vaticanul pentru a continua îmbunătățirea relațiilor bilaterale”, a adăugat referindu-se la relaxarea progresivă a relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și Beijing în ce privește chestiunile legate de relațiile religioase și numirea episcopilor.

Printre mai marii pământului așteptați sâmbătă la Basilica Sf. Petru pentru înmormântarea Papei Francisc se vor număra, printre alții, președintele german Frank Walter Steinmeier, alături de cancelarul în funcție Olaf Scholz, și președintele brazilian Inacio Luiz Lula da Silva. Din Belgia este așteptat Regele Filip și, foarte probabil, prințul William de la Londra.

Sursa: Rador Radio România