El sau „comunismul”: Donald Trump a rămas fidel strategiei sale de polarizare după ce a suferit înfrângeri zdrobitoare în alegerile locale, care au plasat partidul său într-o poziție delicată pentru alegerile intermediare din toamna anului 2026.

„La Libre Belgique” (Belgia) reamintește că, exact acum un an, Trump a fost reales după ce a promis că va crește puterea de cumpărare a americanilor.

Însă alegătorii apreciază că promisiunea nu a fost respectată, iar marți seară, candidații opoziției au obținut victorii decisive în New Jersey, Virginia și la New York, unde socialistul Zohran Mamdani a fost ales primar după o ascensiune politică meteorică.

A fost „o seară foarte, foarte proastă” pentru Trump, a declarat pentru AFP Robert Rowland, profesor de comunicare la Universitatea din Kansas.

„Avem de ales între comunism și bunul simț”, a reacționat președintele american într-un discurs susținut la Miami, Florida, în sudul Statelor Unite.

„Dacă vreți să știți ce vor să facă parlamentarii democrați cu America, uitați-vă la rezultatul alegerilor de ieri de la New York, unde partidul lor a instalat un comunist la primărie”, a mai spus miliardarul în vârstă de 79 de ani.

Trump, el însuși newyorkez, a afirmat totuși într-un interviu acordat Fox News că „dorește ca orașul să aibă succes”.

„Miracol economic”

Președintele american și-a apărat cu fermitate politica economică și a cerut partidului său să facă același lucru, chiar dacă, potrivit lui Thomas Kahn, profesor de științe politice la Universitatea Americană din Washington, victoriile democraților au „o temă comună: costul vieții”.

„Realizăm un miracol economic”, a afirmat Trump la Miami, chiar dacă sondajele arată o nemulțumire tot mai mare în rândul americanilor față de costul ridicat al vieții și de strategia sa privind taxele vamale.

El susține că a redus prețurile la benzină - care au rămas stabile timp de un an - și prețurile la alimente - care urmează să crească cu 3% în acest an, potrivit Departamentului Agriculturii.

În propria sa tabără, apare o anumită îngrijorare.

Republicanii trebuie să înțeleagă acest avertisment, a avertizat marți Steve Bannon, un ideolog important al mișcării trumpiste MAGA (Make America Great Again).

Cât despre vicepreședintele JD Vance, deși a declarat pe X că ar fi „o prostie să reacționăm exagerat” la alegerile locale, el a cerut de asemenea o concentrare asupra politicii interne.

„Vom continua să lucrăm pentru a asigura un nivel de trai decent în această țară, și în legătură cu asta vom fi judecați” la alegerile de la jumătatea mandatului, a avertizat el.

„Să aibă întotdeauna dreptate”

Abordarea lui Trump „este să aibă întotdeauna dreptate”, explică Robert Rowland. ”Dar toate acestea se contrazic cu ceea ce găsesc oamenii când merg la supermarket”.

Thomas Kahn vorbește despre decorațiunile aurite cu care republicanul umple Casa Albă sau la o petrecere stridentă pe care a dat-o de Halloween: „Americanii au greutăți și îl văd trăind ca un prinț”, a declarat universitarul pentru AFP.

Republicanii, care controlează cu o majoritate restrânsă Congresul, se află într-o poziție inconfortabilă cu un an înainte de alegerile de la jumătatea mandatului. Aceste alegeri reînnoiesc o treime din locurile din Senat și toate locurile din cealaltă componentă a Congresului, Camera Reprezentanților.

Conservatorii „și-au legat soarta de Trump”, iar întreaga problemă pentru ei este cum să ”se disocieze de el”, a declarat pentru AFP Wendy Schiller, profesoară de științe politice la Brown University.

Însă candidații republicani „nu i se pot opune direct” fără a risca să fie marginalizați în favoarea unor candidați mai radicali în timpul alegerilor primare, avertizează Robert Rowland.

Trump însuși a cerut miercuri partidului său să adopte o linie dură în Congres, cu riscul de a prelungi și mai mult paralizia bugetară care durează de mai bine de 35 de zile, un record.

Sursa: Rador Radio România