Trump are greutăți? Șomaj și inflație mare, încălcări ale legii și sondaje slabe

Necazuri? Președintele Donald Trump a dat de ele, constată sec „USA Today” (SUA), referindu-se la șomaj și inflație mare, încălcări ale legii și sondaje slabe.
Știi că ai o problemă atunci când primești avertismentul unui judecător federal – care găsește probe întemeiate că administrația ta nu respectă verdicte ale instanței –, dar aceasta nici măcar nu a fost vestea cea mai proastă de miercuri.
Vestea cea mai proastă a fost o declarație cât se poate de reală a președintelui Rezervei Federale (echivalentul guvernatorului Băncii Naționale, n. red.), Jerome Powell, potrivit căreia taxele vamale ar spori „mai mult ca sigur” inflația și ar putea încetini dezvoltarea economică. El nu a folosit chiar această expresie, dar cam aceiași termeni au fost folosiți și atunci când Administrația lui Jimmy Carter a fost marcată de o criză similară.
Deși alegătorii îi judecă pe președinți pentru multe lucruri, aproape întotdeauna ei pun în fruntea nemulțumirilor lor gestionarea economiei. Într-adevăr, faptul că președintele Joe Biden nu a reușit să soluționeze inflația suficient de rapid sau îndeajuns de eficient s-a numărat printre factorii cei mai probabili care i-au permis lui Trump să-l îndepărteze de la Casa Albă.
La două săptămâni după ce Trump și-a sărbătorit noile taxe vamale usturătoare, calificându-le drept o „Zi a Eliberării”, criticii afirmă că acum el se confruntă cu ziua în care va trebui „să-și cheme boii acasă”.
Desigur, el a eludat în mod regulat gravitatea oricărei politici încă din anul 2015, când și-a anunțat candidatura la președinție – un demers pe care nimeni nu l-a prea luat în serios. El și-a adjudecat Casa Albă, iar de atunci a fost o forță definitorie a politicii americane.
Nicio controversă, nici condamnările din justiție, nici rafalele de acte doveditoare și nici măcar asaltul asupra Colinei Capitoliului (Capitol Hill – sediul Congresului SUA din Washington D.C., nota red.) din 6 ianuarie nu l-au împiedicat ca, în cele din urmă, să iasă triumfător.
Această calitate este însă pe cale să fie pusă la încercare.
De această dată, problema nu o mai constituie comportamentul personal al lui Trump sau retorica lui provocatoare. E vorba despre cifrele pe care milioane de americani le văd atunci când își verifică conturile după actualul tobogan de la bursă.
Sau, în unele cazuri, atunci când le este frică să se mai întrebe cât mai valorează acum investițiile lor din pensii.
Actuala mână de fier a președintelui nu pare o consecință a vreunei calamități naturale sau a vreunei crize din străinătate.
Ea este rezultatul succesului reputat de el în privința a două dintre principalele sale priorități: impunerea taxelor vamale – un demers pe care el l-a considerat mereu un adevărat elixir economic încă din anii ’80, când era un magnat al pieței imobiliare. Și folosirea oricărei metode prin care să se reducă numărul imigranților intrați ilegal în țară, inclusiv al celor care îi contestă puterile executive.
Ca urmare a taxelor, Powell a declarat la Clubul Economic din Chicago că șomajul ar urma să crească, dată fiind încetinirea ritmului economic. Povara unora dintre taxe va fi „plătită de populație”, a spus el, deși marja majorării prețurilor nu este clară deocamdată. Trump a pledat joi pe portalul Truth Social pentru „concedierea” lui Powell și a cerut ca Fed (Rezerva Federală, nota red.) să scadă rata dobânzilor.
Powell a avertizat că obiectivele fundamentale ale Fed, respectiv, menținerea unui dezvoltări economice stabile și a unui număr maxim de angajați ar fi „expuse presiunilor”. El a mai spus că în acest caz banca centrală va trebui să ia o decizie care, „fără îndoială, va fi una extrem de dificilă” în privința lucrurilor pe care le-ar avea de făcut.
Și Casa Albă va trebui să facă la fel.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii