Donald Trump a dat undă verde luni seară deschiderii procesului de tranziție spre o administrație Biden, dar a precizat că va continua să conteste scrutinul din unele state.

Președintele în exercițiu a scris pe Twitter că agenția guvernamentală responsabilă pentru transferul de putere - General Services Administration - va face ceea ce este necesar în ceea ce privește protocoalele, în ”interesul superior” al SUA. Trump a mai scris că a cerut echipei sale să facă același lucru. 

General Services Administration i-a trimis o scrisoare lui Joe Biden pentru a-l informa că este deschisă calea pentru tranziție.

Cu toate acestea, Trump nu a recunoscut victoria lui Joe Biden și va continua o ''luptă dreaptă'' în justiție, în încercarea de a demonstra fraude la alegerile din 3 noiembrie. Contestațiile sale în justiție nu au avut până acum succes, avocații săi nereușind să aducă probe în sprijinul acuzațiilor lansate de Donald Trump.

Între timp, rezultatele din Michigan au fost validate, democratul Joe Biden având un avans de peste 155.000 de voturi în acest stat-cheie.  

Președintele ales a anunțat primele nume din viitorul cabinet. 

Diplomatul Anthony Blinken a fost propus pentru a conduce diplomația americană. Blinken, un susținător al multilateralismului, a fost numărul doi la Departamentul de Stat în mandatul lui Barack Obama.

Fostul secretar de stat John Kerry va fi reprezentant pentru chestiuni climatice, în timp ce Linda Thomas-Greenfield va fi numită ambasadoare la ONU.

Alejandro Mayorkas va fi numit șef al Departamentului Securității Interne, iar Jake Sullivan va deveni consilier pentru securitate națională, a anunțat echipa de tranziție.

Propunerile făcute de Biden trebuie confirmate de Senat.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au vorbit luni la telefon cu președintele ales al SUA, și l-au invitat la Bruxelles pentru "o reuniune specială" anul viitor.