Preşedintele Donald Trump s-a declarat marţi în favoarea revenirii la G8 odată cu reintegrarea Rusiei, care a fost exclusă din grupul celor opt ţări cele mai industrializate în 2014, după anexarea ilegală a Crimeei.

''Este mai important să fie Rusia. Multe dintre subiectele despre care vorbim au legătură cu Rusia, aş vedea-o revenind la G8'', a declarat Trump presei la Casa Albă, adăugând că ar susţine o revenire a Moscovei la G8 dacă se face o propunere în acest sens, relatează AFP, preluată de Agerpres. Declarația a fost făcută înainte de întrevederea cu Klaus Iohannis, cei doi președinți răspunzând mai multor întrebări ale jurnaliștilor români și americani.

Membrii G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Marea Britanie) se reunesc în acest weekend la Biarritz, în sud-vestul Franţei, pentru un summit care se anunţă tensionat din cauza dezacordurilor dintre Trump şi aliaţii săi pe numeroase probleme (Iran, Siria, acordul de la Paris privind schimbările climatice etc.).

La rândul său, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apreciat în iunie că ''fără un progres clar şi tangibil privind procesul de la Minsk'' (pentru a opri luptele în estul Ucrainei), ''nu poate exista o reformare a G8''.

Luni, Emmanuel Macron l-a primit pe omologul rus, Vladimir Putin, la reşedinţa sa de vacanţă de la Bregancon, ocazie cu care președintele francez a pledat pentru o apropiere între Uniunea Europeană şi Rusia.

În pofida ''neînţelegerilor din ultimele decenii şi a dezbaterilor despre relaţia cu Occidentul'', Rusia este o ţară ''europeană'' şi ''trebuie să reinventăm o arhitectură de securitate şi de încredere între UE şi Rusia'', a spus Macron.