Donald Trump intenționează să-l grațieze pe fostul său consilier în probleme de securitate națională Michael Flynn, care a pledat vinovat în 2017 pentru că a mințit FBI cu privire la contactele sale cu un diplomat rus, relatează presa americană.

The New York Times și Axios au citat surse anonime, potrivit cărora Donald Trump ar avea intenția de a-l include pe fostul general Michael Flynn într-o serie de grațieri acordate în ultimele zile ale președinției sale.

Discuțiile secrete dintre Michael Flynn și ambasadorul Rusiei la Washington în decembrie 2016, înainte de învestirea lui Donald Trump, au fost punctul central al anchetei desfășurate ulterior de procurorul special Robert Mueller asupra suspiciunilor privind existența unei înțelegeri secrete între echipa de campanie a lui Trump și Rusia, reamintește Agerpres.

După mai mult de doi ani de anchetă, echipa lui Robert Mueller nu a găsit dovezi privind existența unei asemenea înțelegeri secrete.

Michael Flynn a fost constrâns să demisioneze la numai 22 de zile după ce a devenit consilierul lui Trump în probleme de securitate națională. Însă președintele Trump a afirmat întotdeauna că ancheta a fost "o vânătoare de vrăjitoare" politică și că Flynn, fost general de armată și fost șef al Agenției de Informații a Apărării (DIA), este un om de bine.

În 2017, Michael Flynn a acceptat să pledeze vinovat de sperjur și să coopereze în ancheta asupra suspiciunilor privind o înțelegere secretă cu Rusia. Anul trecut, amenințat cu o pedeapsă de șase luni de închisoare, el și-a schimbat avocații și strategia de apărare.

Departamentul de justiție și-a retras plângerea împotriva lui Flynn în luna mai, estimând că ancheta împotriva fostului general nu are bază legitimă și că declarațiile lui, "chiar dacă ar fi false, nu au importanță". Un judecător federal a cerut o revizuire judiciară a dosarului.