Președintele SUA a avut câteva declarații stranii care i-au consternat pe ceilalți lideri care au participat la summitul G7 din Canada.

Într-unul dintre aceste mesaje bizare, președintele american Donald Trump l-a amenințat pe premierul japonez Shinzo Abe că-i va trimite 25 de milioane de mexicani, scrie The Wall Street Journal, citat de Agerpres.

Săptămâna trecută, summitul celor șapte state puternic industrializate ale lumii, G7, s-a încheiat într-o stare de confuzie, după ce președintele american a respins brusc declarația de consens și l-a atacat virulent pe premierul canadian Justin Trudeau.

În spatele scenei, omologii lui Trump au rămas consternați de „săgețile” verbale pe diverse teme, de la comerț la terorism și migrație, scrie The Wall Street Journal, citând oficiali europeni prezenți.

La un moment dat, Trump a descris migrația ca fiind o mare problemă pentru Europa, apoi s-a adresat lui Abe: „Shinzo, tu nu ai această problemă, dar pot să-ți trimit 25 de milioane de mexicani și o să fii afară din funcție foarte curând”, declarație ce a stârnit iritare în încăpere, potrivit unui oficial al UE.

Sursa a adăugat că, atunci când s-a discutat despre Iran și terorism, Trump l-a luat în vizor pe președintele francez Emmanuel Macron, căruia i-a spus: „Trebuie să știi despre acestea, Emmanuel, deoarece toți teroriștii sunt la Paris”.

Nici președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker n-a scăpat de „săgețile” verbale ale lui Trump. Șeful executivului UE a fost descris în mod repetat de către Trump drept „brutal killer” (ucigaș brutal), referindu-se la politica antitrust a blocului comunitar și la amenzile fiscale împotriva unor companii tehnologice americane care au ajuns la miliarde de dolari.

Summitul G7 din Canada a fost dominat de divergențe puternice pe tema comerțului, liderii celor mai industrializate state ale lumii aliniindu-se împotriva amenințărilor lui Trump privind introducerea de tarife grele la importurile de oțel și aluminiu.

După respingerea declarației comune, Trump și înalți consilieri ai săi l-au atacat pe Trudeau, acuzându-l de lipsă de onestitate și de trădare.