Trump, marele învins al alegerilor parțiale americane

Privați de victoria triumfătoare promisă de analiștii politici, republicanii caută vinovații pentru rezultatele lor slabe la alegerile de la jumătatea mandatului.
Potrivit presei americane, preluate de Courrier International, vinovatul evident – și marele învins al votului – este nimeni altul decât Donald Trump.
"Sunt încă o mulțime de necunoscute cu privire la rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului, dar un lucru este cert: revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a devenit mult mai complicată", observă Los Angeles Times.
În timp ce "valul roșu" sperat de republicani și promis de observatori nu s-a concretizat, "activiștii de partid caută vinovați, iar fostul președinte va fi probabil ținta lor principală – pe bună dreptate", adaugă importantul cotidian de pe Coasta de Vest.
Trump, care a recunoscut miercuri că rezultatele partidului său au fost "oarecum dezamăgitoare", anticipase criticile încă de marți, cu amestecul său obișnuit de aroganță și autolingușire. "Cred că, dacă vor câștiga, ar trebui să mi se acorde întregul merit. Și dacă ei vor pierde, nu ar trebui să fiu învinovățit. Dar probabil că se va întâmpla exact invers", a declarat el într-un interviu pentru NewsNation, preluat de revista Rolling Stone.
Republicanii vor câștiga Camera Reprezentanților, dar e o victorie la limită, în timp ce democrații pot spera serios să păstreze majoritatea în Senat.
CNN notează că greii Partidului Republican au refuzat până acum să comenteze rezultatele, "în parte din cauza sentimentului larg răspândit în cadrul partidului că fostul președinte Donald Trump le-a afectat șansele de victorie".
"Surse republicane consideră că aparițiile sale în prima campanie au accentuat clar diferența dintre cele două partide, care le-a afectat în state indecise precum Pennsylvania", continuă postul american.
O analiză împărtășită de The Hill, care a vorbit cu mai mulți strategi conservatori, estimând că "implicarea lui Trump în campaniile pentru Senat și Camera Reprezentanților a făcut mai mult rău decât bine, stârnind îndoieli serioase cu privire la sustenabilitatea sa în calitate de candidat la președinție în 2024" .
"Cum să ne putem uita la aceste rezultate și să conchidem că Trump are vreo șansă să câștige alegerile naționale în 2024?", s-a întrebat strategul republican Scott Jennings, apropiat de Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senat. O remarcă devastatoare, întrucât fostul președinte intenționează să își anunțe candidatura la Casa Albă săptămâna viitoare.
Chiar și Fox News transmite criticile la adresa fostului președinte. "Mulți comentatori au văzut rezultatul alegerilor ca pe un semn că este timpul ca Partidul Republican să dea pagina Trump", scrie canalul conservator pe site-ul său. "Observatorii consideră că Trump a susținut niște candidați nepotriviți care au transformat victoriile ușoare în curse strânse și cursele strânse în înfrângeri".
Iar foarte conservatorul National Review consideră că eșecul "pe termen lung" la alegerile parțiale "ar putea ajuta Partidul Republican să se îndepărteze de Trump".
Pentru site-ul Slate, care atribuie înfrângerea republicanilor și "candidaților prost aleși" și susținuți de fostul președinte, "un lucru este clar" după aceste alegeri: "Donald Trump este o problemă pentru GOP [Grand Old Party, porecla dată Partidului Republican]. Și orice partid politic sănătos ar trebui să să facă tot ce este omenește posibil pentru a găsi o soluție".
Sursa: RADOR
Comentarii