Trump, primul președinte american care vizitează Orașul Vechi din Ierusalim
Donald Trump și soția sa, Melania, au mers și la Biserica Sfântului Mormânt, iar jurnaliștii nu au avut acces în interiorul lăcașului de cult contruit acolo unde se crede că a fost crucificat Iisus. Din Israel, Trump a luat din nou la ochi Iranul.
Donald Trump a ajuns luni în Israel, a doua sa destinație în cadrul primului său turneu internațional. El a devenit primul președinte american în funcție care vizitează Orașul Vechi din Ierusalim, acolo unde s-a oprit și la Biserica Sfântului Mormânt. Trump este însoțit și de soția sa, Melania.
Vizita în lăcașul de cult a fost, însă, una privată, iar jurnaliștii nu au avut acces. Alerta de securitate a fost una ridicată, peste 10.000 de agenți fiind mobilizați pentru asigurarea pazei.
Nu a lipsit din peisaj nici conflictul Iraelului cu palestinienii. În timp ce Israelul consideră întreg Ierusalimul ca fiind capitala sa indivizibilă, palestinienii vor să stabilească în partea estică a orașului capitala statului pe care și-l doresc.
Donald Trump a promis în timpul campaniei sale electorale să mute ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului.
Nici Iranul nu a fost uitat de președintele SUA. După ce a cerut la Riad o blocadă arabă împotriva Iranului, a cerut același lucru și din Israel.
El a cerut Iranului să pună capăt ajutorului financiar și militar acordat „teroriștilor și milițiilor”.
„SUA și Israelul declară pe o singură voce că Iranului nu trebuie să i se permită niciodată să dețină o armă nucleară — absolut niciodată — și trebuie să pună capăt, imediat, finanțării, instruirii și echipării teroriștilor și milițiilor", a declarat Donald Trump, citat de Agerpres.
Comentarii