După ce președintele american i-a scris liderului de la Phenian că anulează summit-ul de peste două săptămâni, ambii șefi de stat au vorbit despre întâlnire ca despre una posibilă.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat sâmbătă că întâlnirea sa cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pe 12 iunie, la Singapore, este încă posibilă, scrie presa internațională, preluată de Agerpres.

Discuțiile despre summit „se mișcă foarte frumos”, „încă avem în vedere 12 iunie în Singapore, asta nu s-a schimbat”, a spus Trump, care îi scrisese joi liderului de la Phenian pentru a-l informa că summitul este anulat.

Sâmbătă, Kim s-a întâlnit pentru a doua oară cu președintele sud-coreean Moon Jae-in, care a a afirmat ulterior că, din câte a fost informat, întâlnirea cu Trump urmează să aibă loc.

De asemenea, agenția de presă nord-coreeană KCNA, preluată de Reuters, a transmis că liderul nord-coreean și-a exprimat „voința neabătută” de a se întâlni cu președintele american pe 12 iunie.

Kim și-a făcut cunoscută poziția sâmbătă, în cursul unei întâlniri neanunțate public în prealabil cu președintele sud-coreean, Moon Jae-in, arată sursa citată.

Cu aceeași ocazie, cei doi conducători coreeni au convenit să se întâlnească din nou pe 1 iunie, informează KCNA. Primul summit inter-coreean a avut loc pe 27 aprilie, la Panmunjom, în zona demilitarizată dintre cele două Corei; dialogul de sâmbătă s-a desfășurat în același loc.

Sâmbătă, Casa Albă a anunțat că o echipă de la Washington se va deplasa în Singapore cu scopul de a face pregătirile necesare pentru orice eventualitate.