Președintele SUA Donald Trump a cerut aprobarea folosirii unui medicament anti-malarie, clorochină, în lupta împotriva noului coronavirus.

"Hidroxiclorochină și azitromicină (un antibiotic - n.r.), luate împreună, au o șansă reală de a deveni una dintre cele mai mari revoluții din istoria medicinei", a scris Trump pe Twitter, cerând ca acestea "să fie date în folosință imediat". "Ce avem de pierdut?", a declarat el ulterior la o conferință de presă la Casa Albă, relatează DPA, preluată de Agerpres.

”Sunt un tip deștept”, a fost unul dintre argumentele lui Donald Trump, deși a recunoscut că nu știe dacă medicamentul va avea efecte, notează New York Times.

Anthony Fauci, unul dintre oficialii americani de vârf care se ocupă de combaterea pandemiei, a replicat că nu există decât puține informații privind eficiența medicamentului, nu și studii clinice serioase.

Clorochina pare să funcționeze împotriva noului coronavirus, cel puțin în eprubetă, a declarat la începutul acestei săptămâni Peter Kremsner, directorul Institutului pentru Medicină Tropicală. Potrivit lui Kremsner, un număr mare de pacienți cu COVID-19 au fost tratați cu clorochină în China și Italia.

Totuși, nu este clar dacă este un tratament de succes, pentru că pacienții au primit clorochină în doze foarte mari și în combinație cu multe alte medicamente. "S-ar putea să nu funcționeze sau chiar să producă mai mult rău", a spus Peter Kremsner.

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA a transmis într-un comunicat că lucrează îndeaproape cu alte agenții guvernamentale și cu centre academice care cercetează folosirea acestui medicamente "pentru a stabili dacă poate fi utilizat pentru tratarea pacienților cu o formă ușoară sau moderată de COVID-19".

Entuziasmul pentru acest medicament se bazează pe informații potrivit cărora el ar fi fost folosit cu succes în China și Franța. Dar cercetătorii și doctorul Fauci subliniază că aceste rapoarte nu se bazează pe studii, singurele care pot da asigurări că un anumit tratament e eficient.