Vorbind despre țări „sigure” în care pot fi „transferați” migranții ilegali, Statele Unite au ales Libia.

Oficiali ai administrației americane au declarat publicației New York Times că Washingtonul plănuiește să transporte un grup de migranți în Libia cu un avion militar, scrie Avenire. Până acum, controversatele zboruri de deportare - termen folosit de însuși președintele Donald Trump - au implicat sute de migranți venezueleni acuzați de crime care au fost direcționați către El Salvador, țara controversatului președinte Nayib Bukele, un aliat apropiat al lui Trump, asupra căruia planează umbra unui pact cu bandele criminale.

Ziarul salvadorean El Faro, care a publicat ancheta care denunță pactul dintre Bukele și „maras”, scrie că șapte dintre jurnaliștii săi riscă un mandat de arestare. Alți 131 de migranți de origine central-asiatică care au intrat ilegal în SUA au fost deportați în Uzbekistan, iar un irakian a fost transferat în Rwanda, potrivit agenției Reuters.

Identificarea Libiei ca țară terță pentru deportarea imigranților ilegali - în ciuda reputației sale dramatice pentru traficul de persoane și încălcarea drepturilor fundamentale, inclusiv răpirea, tortura și violul - este o nouă escaladare a unui program de deportare care a stârnit controverse juridice și dezbateri politice.

The Washington Post scrie că la sfârșitul lunii ianuarie, chiar și Ucraina fusese abordată cerândui-se să accepte „un număr neprecizat” de migranți, însă a respins propunerea.

Recurgând la infailibila sa monedă verde,  Administrația Trump nu numai că a convins regimurile despotice și țările aflate în dificultate economică să primească deportați din SUA, însă în plus, intenționează să-i „motiveze” pe migranții ilegali care nu se confruntă cu acuzații legale să plece.

Departamentul pentru Securitate Internă a declarat că este dispus să îi plătească pentru a se întoarce în țara de origine.

Pe lângă „asistența financiară și de călătorie pentru a facilita” autodeportarea, despre care un purtător de cuvânt al departamentului a spus că include un bilet de dus, agenția va plăti o sumă suplimentară de 1.000 de dolari oricui poate furniza dovada că a părăsit S.U.A. Migranții vor putea dovedi plecarea lor folosind aplicația CBP Home.

Cei care vor adera, vor fi excluși de la procedurile de detenție și deportare și li se va permte să reintre legal în Statele Unite în viitor. Potrivit agenției, cel puțin un imigrant a profitat deja de ofertă pentru a se întoarce în Honduras și alte bilete de avion pentru au fost rezervate pentru săptămânile următoare.În ceea ce privește deportarea venezuelenilor în El Salvador, pentru care Trump a invocat o lege a războiului din 1798 care autoriza expulzarea străinilor considerați o amenințare, un document desecretizat al agențiilor de informații dezvăluie că „foarte probabil regimul lui Nicolás Maduro nu are o politică de cooperare cu banda criminală Tren de Aragua”..

Acuzațiile se bazează adesea pe tatuaje, iar presupusa apropiere a guvernului de bandă reprezintă motivul pentru care aceștia nu sunt trimiși înapoi în țara lor de origine. 

Printre numeroasele povești despre familii separate prin deportări, se  numără și cea a unei fetițe de doi ani din Venezuela, Maikelys Antonella Espinoza: tatăl ei a fost dus fără niciun proces cu un zbor militar la închisoarea de maximă securitate Cecot din El Salvador, sub acuzația că face parte din Tren de Aragua, mama a fost trimisă înapoi în Venezuela, iar fetița a fost încredințată unei familii adoptive din SUA. După ce mama a depus o plângere în care acuză autoritățile americane de „răpire”, Curtea Supremă din Venezuela a dispus întoarcerea copilului.

Președintele Nicolás Maduro a intervenit pe această temă, folosind tonuri foarte dure: „Guvernul Statelor Unite trebuie să facă un singur lucru: să returneze fata imediat”

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA