Procesul a opt deputați ai formațiunii prokurde HDP, de opoziție, a început, luni, în provincia Diyarbakır, din sud-estul țării. Tot aici, 14.000 de profesori vor fi demiși, pe motiv de legături cu terorismul.

Printre cei opt parlamentari citați se află și vicepreședintele Partidului Democratic al Poporului (HDP), Çağlar Demirel, relatează agenția Anadolu, preluată de Hürriyet Daily News. Judecarea membrilor Parlamentului de la Ankara este posibilă după ce legea privind ridicarea imunității parlamentarilor a fost publicată în Monitorul Oficial.

Parlamentarii nu au fost prezenți în instanță, ei fiind citați pentru următoarea ședință.

În același dosar au fost emise 21 de mandate de arestare, inclusiv pe numele lui Nurettin Demirtaș, fratele copreședintelui HDP, Selahattin Demirtaș.

50 de persoane, printre care și parlamentari ai formațiunii prokurde, au intrat în greva foamei, ca urmare a faptului că nu au mai primit vești despre soarta liderului PKK, Abdullah Öcalan, aflat în închisoare.

Ministrul Justiției, Bekir Bozdağ, a declarat că, recent, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) a vorbit cu Öcalan, deținut la închisoarea İmralı.

Mii de profesori din sud-estul țării vor fi suspendați

Premierul Binali Yildirim a anunțat că mii de profesori din sud-estul Turciei urmează să fie suspendați pentru presupusul sprijin acordat Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

El a estimat că aproximativ 14.000 de profesori din această zonă au legătură cu terorismul.

Anunțul său vine după ce în jur de 50.000 de funcționari civili au fost concediați vineri prin decret guvernamental, în cadrul acțiunilor vindicative declanșate de Ankara după puciul eșuat din 15 iulie.

Între timp, pe scena politică a apărut o nouă formațiune. Partidul Otoman, al cărui slogan este "Turcia este liderul”, își propune să candideze la următoarele alegeri și să schimbe viața politică din Turcia.

Șeful partidului, İbrahim Ünye, a declarat că membrii noii formațiuni provin ”din inima societății musulmane turce” și vor crea proiecte pentru "musulmanii din Turcia și din lume”.