Partidul Nazist din Germania (NSDAP) și liderul său, Adolf Hitler, au ajuns la putere în urma unor alegeri libere care au avut loc în noiembrie 1932, obținând 33% din voturi. La aceleași alegeri, Partidul Social Democrat din Germania (SPD) a câștigat 20%, iar Partidul Comunist din Germania (KPD) a obținut 16% din voturi.

Dat fiind că 33% din voturi nu erau suficiente pentru o majoritate parlamentară care să formeze guvernul, iar un guvern de coaliție nu a putut fi format, Hitler a fost numit cancelar interimar de către președinte în ianuarie 1933, cu condiția ca alegerile să fie refăcute.

Primul lucru pe care Hitler l-a făcut a fost să plaseze membri ai Partidului Nazist în instituțiile de securitate și justiție ale statului.

La sfârșitul lunii februarie, clădirea Parlamentului din Berlin a fost incendiată. Hitler a susținut că acest sabotaj a fost făcut de membri ai Partidului Comunist din Germania (KPD) și că Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) încearcă o lovitură de stat în Germania. Hitler a declarat stare de urgență cu aprobarea președintelui.

Nu au fost investigate acuzațiile potrivit cărora clădirea parlamentului a fost incendiată de susținătorii lui Hitler pentru a putea declara starea de urgență sau că focul nu a fost stins în mod deliberat de forțele de securitate ale lui Hitler.

După incendierea parlamentului, deputații și membrii KPD au fost arestați; „alegeri” generale au avut loc în martie, sub stare de urgență, într-un mediu lipsit de libertate, în care opoziția a fost reprimată. La aceste „alegeri”, NSDAP a obținut 44% din voturi, SPD 18%, KPD 12%, iar Hitler a ajuns singur la putere.

În cursul aceleiași luni, în Parlament a fost adoptată o lege care a eliminat separarea puterilor între legislativ, executiv și judiciar și i-a acordat lui Hitler puteri extraordinare. Deputații KPD nu au putut lua parte la vot, deoarece toți erau fie în exil, fie în închisoare pe baza unor „decizii judiciare” și a unor „procese” de conspirație false. SPD a votat în unanimitate împotriva legii, iar partidele de centru-dreapta au aprobat-o.

În baza puterilor extraordinare de care beneficia, Hitler a închis SPD, KPD, partidele de opoziție, sindicatele de opoziție, asociațiile și fundațiile. Și-a confirmat dictatura abolind complet libertatea de exprimare, libertatea mass-media și libertatea de asociere.

+ + +

În secolul XXI, Turcia se confruntă cu evenimente similare, chiar dacă nu identice, cu cele care au avut loc în Germania în 1933.

AKP (Partidul Justiție și Dezvoltare) a venit la putere în 2002 prin alegeri libere; primul lucru pe care l-a făcut a fost să impună un cadru antidemocratic și anti-secular în instituțiile de securitate ale statului și în sistemul judiciar; apoi a arestat sute de comandanți, soldați, politicieni, jurnaliști, scriitori și academicieni prin „procese” false precum „Ergenekon” și „Balyoz”.

Guvernul a reprimat violent protestele „Gezi” declanșate de această situație; a decretat stare de urgență după tentativa de lovitură de stat militară din 15 iulie, pe care opoziția a descris-o drept o „tentativă de puci controlată”; și, sub presiunea stării de urgență, a organizat un referendum pe tema unor amendamente constituționale care au abrogat separarea puterilor legislativă, executivă și judiciară și au acordat puteri extraordinare președintelui. Referendumul „a trecut” la limită, cu buletine de vot neștampilate.

Apoi, în baza noilor prerogative, guvernul a preluat controlul complet asupra instituțiilor publice, a justiției, a presei și a universităților. A arestat ziariști, scriitori, politicieni, lideri de partide politice; a anulat alegerile pentru primăria Istanbul.

În cele din urmă, i-a arestat pe Ekrem İmamoğlu - primar al Istanbulului și posibil candidat CHP la președinție - și pe primarii de districte din cadrul CHP (Partidul Popular Republican, principala formațiune politică de opoziție din Turcia - n.red.).

+ + +

Pe scurt, este aproape imposibil ca aceia care au venit la putere prin alegeri libere și apoi au instaurat un regim dictatorial să părăsească puterea tot prin alegeri libere. Pentru că, dacă ar fi avut o asemenea intenție, nu ar fi instituit un regim dictatorial. Faptul că au ajuns să instituie un regim dictatorial este dovada clară că nu vor părăsi puterea prin alegeri libere.

Sursa: Rador Radio România