Președintele turc Recep Erdogan a cerut Parlamentului să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul de luna viitoare privind revizuirea Constituției.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a reafirmat faptul că reintroducerea pedepsei capitale în Turcia va împiedica aderarea acestei țări la UE.

„Dacă pedeapsa cu moartea este reintrodusă în Turcia, aceasta va duce la sfârșitul negocierilor” cu această țară, a declarat Juncker în ediția de duminică a ziarului german Bild, vorbind de o „linie roșie”, scrie Agerpres.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că se așteaptă ca parlamentul să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind extinderea prerogativelor prezidențiale. Este pentru prima dată însă când Erdogan cere parlamentului să aprobe reintroducerea pedepsei cu moartea după referendumul din 16 aprilie privind revizuirea Constituției care vizează consolidarea puterilor prezidențiale.

Totuși, Juncker a spus că se opune sistării negocierilor privind aderarea Turciei, chiar dacă acestea stagnează de ani de zile. „Aceasta este o falsă dezbatere. Nu are niciun sens să vrem să calmăm nervii prin oprirea negocierilor, care oricum nu au loc”, a spus șeful Comisiei Europene, adăugând că, în cazul în care aderarea Turciei va eșua, va fi nu din vina europenilor, ci a „lipsei de apetit a turcilor de a aplica standardele europene”.

Șeful diplomației germane, social-democratul Sigmar Gabriel, s-a arătat mult mai categoric. „Turcia nu a fost niciodată mai departe decât acum de perspectiva aderării la Uniunea Europeană”, a declarat el pentru ediția din acest weekend a revistei Der Spiegel, adăugând că a avut „mereu îndoieli”.