Parlamentul turc a votat, vineri, pentru ridicarea imunității a peste 130 de membri cu dosare deschise de poliție, inclusiv pentru opinii politice. Votul reprezintă un nou pas spre subminarea democrației din Turcia.

Proiectul de lege inițiat de Cabinetul condus de Ahmet Davutoglu a fost votat favorabil de 373 din cei 550 de parlamentari, potrivit televiziunii Legislativului de la Ankara. 138 au votat ”împotrivă”, iar 39 s-au abținut. 

Majoritatea de două treimi înseamnă că propunerea legislativă reprezintă, din punct de vedere legal, un amendament la Constituție. 

Ridicarea imunității va afecta 138 de parlamentari din patru partide, printre care și 50 din cei 59 de membri ai formațiunii prokurde Partidul democratic al poporului (HDP). Toți acești parlamentari au dosare deschise de poliție.

Proiectul de lege este însă perceput ca unul îndreptat împotriva parlamentarilor HDP. Aceștia sunt acuzați de autoritățile turce că nu s-au dezis de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă de către Ankara, dar și de către UE și SUA. HDP respinge acuzațiile că ar fi brațul politic al PKK, scrie Spiegel Online.

Opoziția susține că majoritarea dosarelor deschise de poliție nu vizează acte de corupție sau mită, ci opinii politice. În cazul parlamentarilor HDP, aceștia au pledat pentru autonomia kurzilor.

În prezent, parlamentarii turci beneficiază de imunitate pe perioada mandatului. Prin noua lege, ridicarea imunității va fi decisă de către procurori.

Noua lege ar permite ca deputații să fie acuzați și condamnați pentru"sprijinirea terorismului", intrând practic sub incidența legii antiteroriste, criticată de Bruxelles.

Comisia Europeană a solicitat în mai multe rânduri modificarea acestei legi, aceasta fiind, de altfel, una dintre condițiile în vederea ridicării vizelor pentru cetățenii turci care călătoresc în UE.

Ankara a respins ferm orice modificare a legii privind combaterea terorismului, care permite acuzarea jurnaliștilor și a membrilor opoziției. În ultimul timp, mai mulți jurnaliști, oameni de știință și activiști politici au fost judecați în baza legii și unii dintre ei au fost condamnați la mai mulți ani de închisoare. 

Scopul lui Erdogan: distrugerea opoziției prokurde

Odată intrată în vigoare ridicarea imunității, Recep Tayyip Erdogan va putea obține în instanță ceea ce nu a reușit până acum prin mijloace politice: distrugerea partidului prokurd de opoziție HDP, comentează Spiegel Online, notând că imunitatea parlamentară nu este un moft, ci un mijloc de a-i proteja pe aleși de lideri cu tendințe autoritare și nedemocratice.

Prin pierderea imunității, deputații turci nu vor mai putea să-și desfășoare activitatea fără a se teme de represalii. Votul de vineri reprezintă un nou pas spre dictatura lui Erdogan, sub privirile liderilor europeni, care au semnat recent un Acord cu Turcia în contextul crizei refugiaților. Dacă Europa nu-l va taxa pe Erdogan, va deveni complicea președintelui turc, conchide publicația germană.