Patru primari și 20 de oficiali locali au fost arestați în provinciile din sud-estul Turciei, pe motiv că ar avea legături cu un grup terorist, relatează Hurriyetdailynews.com citând surse judiciare.

Primarii formațiunii HDP Gülistan Öncu, Mülkiye Esmez, Nalan Özaydin și Hatice Çevik, precum și 20 de oficiali municipali au fost arestați în cadrul unei investigații privind grupările teroriste.

În august, alți primari din sud-estul Turciei, unde trăiesc foarte mulți kurzi, au fost suspendați după ce au fost acuzați de legături cu formațiuni acuzate de terorism. Toți erau membri ai aceleași formațiuni de opoziție HDP. Partidul e suspectat de Ankara de legături cu PKK, considerată o grupare teroristă.