Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu președintele venezuelean Maduro, și intenționează să întărească legăturile cu "țări care își aleg propria cale", scrie Le Figaro.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, aflat în turneu în America Latină, a făcut apel la o "uniune" pentru a contracara "șantajul" occidental. 

"E necesar să ne unim forțele pentru a contracara tentativele de șantaj și presiunile unilaterale ilegale ale Occidentului", a afirmat Lavrov într-o conferință de presă cu omologul său venezuelean, Yvan Gil, vorbind despre "o lume multipolara".

Serghei Lavrov a discutat și cu președintele venezuelean, Nicolas Maduro, iar acesta din urmă  s-a referit pe Twitter la "o întâlnire agreabilă care consolidează relațiile bilaterale și planul de cooperare" între cele două țări. 

După Brazilia, Venezuela este a doua etapă a turneului lui Lavrov în America Latină, el urmând să viziteze Cuba și Nicaragua. "Venezuela, Cuba și Nicaragua sunt țări care își aleg propria cale", a declarat el.

Aceste trei țări de inspirație socialistă, criticate pentru carențele lor democratice de către ONG-uri de apărare a drepturilor omului, au relații dificile cu Statele Unite și cu Uniunea Europeană.

"Grație principiilor Cartei Națiunilor Unite" 

Ministrul rus a abordat și războiul din Ucraina, asigurând: "Noi vom rezolva situația în Ucraina și alte conflicte în lume grație principiilor Cartei Națiunilor Unite privind echitatea suverană a statelor, pe principiul indivizibilității securității". "Sarcina noastră constă să veghem ca să fie aplicată în totalitate Carta Națiunilor Unite și ca dreptul la autodeterminare să nu fie suprimat atunci când acest lucru convine Occidentului", a adăugat el.

După de a primit critici americane că se face "ecoul propagandei rusești și chinezești", președintele brazilian Lula a condamnat clar marți "încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei", cu ocazia unui dejun în onoarea președintelui român, Klaus Iohannis. "Guvernul meu susține o soluție politică negociată a conflictului", a adăugat el.

Moscova se confruntă cu sancțiuni din partea Uniunii Europene și a Satelor Unite de la invadarea Ucrainei și încălcarea frontierelor ei recunoscute internațional. Adunarea generală a ONU a cerut, la sfârșitul lui februarie, o retragere "imediată" a trupelor ruse, într-o rezoluție neobligatorie votată de 141 din cele 193 de state membre (7 au votat împotrivă) care reafirmă "atașamentul" față de integritatea teritorială a Ucrainei și cere de asemenea o pace "justă și durabilă".

Cuba și Nicaragua

Venezuela este un aliat-cheie al Rusiei de pe vremea președintelui Hugo Chavez (1999-2013), care a susținut la vremea respectivă Moscova cu ocazia războiului din Géorgia, în 2008. Președintele Nicolas Maduro și-a exprimat de repetate ori sprijinul pentru Rusia și Vladimir Putin, înainte și după începerea războiului în Ucraina. Moscova a sprijinit Caracasul confruntat cu pachetul de sancțiuni impuse de Statele Unite pentru a încerca, zadarnic, să-l înlăture pe dl Maduro de la putere. În februarie 2020, dl Lavrov a mers în Venezuela: o vizită în timpul căreia a condamnat sancțiunile americane, denunțând și atunci un "șantaj".

O mare parte a comunitații internaționale, inclusiv Statele Unite și Uniunea Europeană, nu a recunoscut realegerea sa în 2018, denunțată de opoziție ca "frauduloasă". La nivel bilateral, Rusia și Venezuela au anunțat că au semnat acorduri privind exploatarea petrolieră și minieră. "Suntem hotărâți sa continuăm să progresăm, în special în sectorul energiei", a afirmat ministrul venezuelean al afacerilor externe, care a abordat și sectorul turismului.

Insula paradiziacă Margarita, cam abandonată de turiștii occidentali din cauza crizei venezuelene, atrage în fiecare an mii de turiști, în special ruși, după reactivarea liniei aeriene dintre cele două țări care evită survolarea anumitor spații aeriene interzise rușilor din cauza sancțiunilor internaționale. Dl Lavrov va merge apoi în Cuba, care se confrută cu o gravă criză economică. Președintele cubanez, Miguel Diaz-Canel, a fost în Rusia la sfârșitul lui noiembrie, unde a anunțat că a semnat mai multe acorduri privind aprovizionarea insulei cu petrol. Totuși, penuria de carburați durează. O ultimă etapă se așteaptă să aibă loc la Managua, unde dl. Lavrov urmează să se întâlnească cu președintele nicaraguan, Daniel Ortega.

Sursa: RADOR