Barajul peste Nipru de la Nova Kahovka din regiunea Herson a fost aruncat în aer în noaptea de luni spre marți.

UPDATE

****

"Ucraina cere convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și va aduce problema actului terorist rusesc în fața Consiliului Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică", a declarat ministrul de externe Dmitro Kuleba, citat într-un comunicat al Ambasadei Ucrainei la București.

"De asemenea, vom coopera cu mecanismul de protecție civilă al UE și cu alte mecanisme internaționale pentru a atenua consecințele și pentru a trage Rusia la răspundere”, a mai declarat Kuleba.

****

Daunele suferite de barajul de la Nova Kahovka au provocat o scădere serioasă a nivelului apei din rezervorul folosit pentru răcirea centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), care continuă să scadă într-un ritm de 5 centimetri pe oră, deși deocamdată nu există un "risc imediat" pentru siguranță, transmite marți EFE, preluată de Agerpres.

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a precizat marți, într-un comunicat, că nivelul apei din rezervor "era de aproximativ 16,4 metri la ora 8 dimineața" și că "dacă va scădea sub 12,7 metri, nu va mai fi posibilă pomparea".Cu toate acestea, "există mai multe surse alternative de apă", a precizat Grossi.

El a precizat că barajul atacat, situat pe teritoriul ocupat de Rusia în regiunea Herson din sudul Ucrainei, "a suferit daune importante", fapt ce a provocat la rândul său "o scădere semnificativă a nivelului apei în rezervorul utilizat pentru a furniza apă de răcire la ZNPP".

*****


*****

Președintele Klaus Iohannis a transmis printr-un mesaj pe Facebook faptul că "distrugerea barajului Nova Kahovka este o altă crimă de război a Rusiei împotriva civililor nevinovați".

Iohannis a mai adăugat că "Rusia și agresorii ruși trebuie trași la răspundere", în timp ce "gândurile noastre sunt alături de toți cei afectați de acest atac oribil".

++++

"Copiii, femeile și bărbații din Ucraina vor suferi consecințele distrugerii hidrocentralei de la Nova Kahovka. Acesta e un act împotriva umanității. O crimă de război care nu poate rămâne fără răspuns. Astăzi, mai mult ca niciodată, Ucraina are nevoie de ajutorul nostru", a scris pe Twitter președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

++++

''Multiple lovituri au vizat barajul de la Kahovka'' în cursul nopții, a scris pe Telegram primarul orașului Nova Kahovka, Vladimir Leontiev. El a adăugat că loviturile respective au distrus robinetele-vane ale barajului și au cauzat un ''jet de apă incontrolabil''.

Pe de altă parte, autoritățile locale instalate de către Rusia au declarat că barajul hidroelectric de la Kahovka, situat în partea ocupată de forțele ruse în regiunea Herson, a fost parțial distrus de ''lovituri multiple'' ucrainene.

Distrugerea de către Rusia a hidrocentralei de la Kahovka confirmă faptul că forțele Moscovei ''trebuie să fie alungate'' din întreaga Ucraină, a afirmat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

''Teroriști ruși. Distrugerea barajului hidrocentralei de la Kahovka doar confirmă pentru întreaga lume că ei trebuie să fie alungați din fiecare colț al teritoriului ucrainean'', a scris Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram.

''Nici măcar un singur metru nu trebuie să fie lăsat în mâinile lor, pentru că ei folosesc fiecare metru pentru teroare'', a adăugat șeful statului ucrainean.La rândul său, armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka.

Președintele Zelenski a convocat de urgență consiliul său de securitate, a anunțat șeful administrației prezidențiale ucrainene Andrii Iermak, care a denunțat o ''crimă de război''.