Presiunea militară a Rusiei la granițele Ucrainei, menită să destabilizeze țara și să-i submineze economia, e o ilustrare a „noului normal” pe care Vladimir Putin încearcă să-l impună, a declarat pentru EURACTIV vicepremierul Olha Stefanișîna.

Într-o discuție cu EURACTIV.com la Kiev, în timp ce trupe rusești se află în apropierea granițelor țării sale, vicepremierul Ucrainei a spus că „este foarte puțin probabil să existe pur și simplu un ordin de retragere a trupelor de la granița cu Ucraina”.

„Dar atâta timp cât Putin poartă negocieri cu Occidentul, este foarte puțin probabil ca el să continue cu un scenariu militar asupra Ucrainei”, a spus Stefanișîna.

„Ar trebui să luăm în considerare faptul că aceasta este o agresiune continuă, menită să destabilizeze țara, să-i submineze economia”, a mai spus ea.

„Aceasta este practic noua normalitate pe care Putin încearcă să o introducă în agenda internațională”, a spus ea, adăugând că „este echivalentă cu agresiunea militară, încercând să submineze țara însăși din interior”.

Această strategie ar include sponsorizarea partidelor și organizațiilor politice, precum și cele mai recente acuzații de lovitură de stat din partea serviciilor de informații din Marea Britanie.

„În 2014, nu știam că agresiunea militară a Rusiei va avea loc doar în Donbas, în Donețk, Lugansk și Crimeea, s-ar fi putut foarte bine să fie în fiecare parte a teritoriului Ucrainei – așa că rămânem pregătiți pentru asta”, a adăugat ea.

Întrebată ce așteaptă de la partenerii occidentali, în special de partea Uniunii Europene, Stefanișina a subliniat că o poziție clară și fermă a Occidentului cu privire la sancțiuni ar servi ca un factor de descurajare pentru Moscova.

„Acest lucru ar da conducerii ruse sentimentul că nu sunt doar declarații și preocupări profunde, ci sunt susținute cu acțiuni concrete”, a spus ea.

Cu toate acestea, întrebată dacă ar avea sens ca Occidentul să dezvăluie opțiunile de sancțiuni, lucru de la care liderii UE s-au abținut până acum, Stefanișina a spus că „nu este vorba despre a pune totul pe masă”.

Stefanișîna a mai subliniat că partenerii ar trebui să se gândească la modalități de susținere a stabilității economice a Ucrainei, fie prin asistență macrofinanciară (anunțată zilele aceastea de UE), dar și prin sprijinirea companiilor ucrainene prin acordarea de preferințe comerciale suplimentare. 

Poziția Germaniei

„În această perioadă de criză, retorica de lungă durată a germanilor care nu doresc să irite Rusia s-a materializat prea mult și a fost pusă în fruntea listei – nu interesele Ucrainei, nu reglementările pașnice, nu eforturile Ucrainei de a-și stabiliza economia”, a spus Stefanișîna.

Comentariile ei vin după ce ministrul german de externe Annalena Baerbock a respins apelurile ca Berlinul să furnizeze arme Ucrainei, invocând o „responsabilitate istorică” ca Germania să nu exporte arme în zonele de conflict. În schimb, Baerbock a spus că Berlinul este dispus să ofere expertiză tehnică pentru a ajuta Ucraina să se apere de atac cibernetic.

„Este foarte important acum să înțelegem ce se află în fruntea listei și, în plus, nu este ceva ce ne așteptam să vedem”, a spus ea.

Stefanișîna a subliniat importanța Formatului Normandia și faptul că părțile au convenit pași concreti în cadrul acestuia.

„Acordurile convenite ar trebui să fie îndeplinite”, a adăugat ea.

„Nu cred că Germania poate da tonul acum în problema Rusiei, deoarece a condus efectiv Formatul Normandia în ultimii opt ani și acest lucru nu a dus la nicio reglementare pașnică”, a spus ea.

Consilieri politici din Rusia, Ucraina, Franța și Germania urmează să aibă discuții în cadrul Formatului Normandia la Paris, în cursul acestei săptămâni, posibil înaintea unei întâlniri la nivel înalt.

Discuțiile în Formatul Normandia - creat pentru a ajuta la încheierea conflictului dintre forțele guvernamentale și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei - stagnează din noiembrie anul trecut.

Conform Acordului de la Minsk din 2015, care a pus capăt războiului din Donbas, regiunea urma să primească o autonomie extinsă în cadrul Ucrainei. Moscova speră că această autonomie va fi folosită împotriva ambițiilor pro-occidentale ale Kievului.

Acordul cerea încetarea focului, dezangajarea militară și schimbul de ostatici și prizonieri, precum și reluarea legăturilor socio-economice dintre Ucraina și regiunea Donbas. 

Rapoartele zilnice ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) arată faptul că se încalcă în mod regulat încetarea focului. 

Întrebată dacă se așteaptă ca Formatul să vină în curând cu o soluție, Stefanișina a spus că Berlinul și Parisul „ar trebui să încerce să-l readucă pe Putin la discuții în cadrul acestui Format și să-l oblige să facă o serie de pași către o înțelegere pașnică, inclusiv încetarea focului”. 

SUA au pregătit 8.500 de militari pentru a fi trimiși în Europa de Est

Circa 8.500 de militari americani se află în alertă ridicată pentru o posibilă detașare în Estul Europei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, relatează CNN.

Nivelul de alertă ridicată permite pregătirea trupelor pentru a fi gata de plecare în cinci zile, în loc de zece zile, a explicat purtătorul de cuvânt.

Și NATO a anunțat că își va suplimenta forțele în Europa de Est cu mai multe nave și avioane de luptă, în condițiile în care Rusia refuză să renunțe la activitatea amenințătoare în apropierea granițelor Ucrainei.

SUA, Marea Britanie și Australia au început retragerea familiilor diplomaților de la ambasadele lor din Ucraina.

Diplomații UE și-au exprimat luni regretul față de decizia SUA de a evacua familiile diplomaților de la Kiev, care ar putea fi interpretată ca un semn că Occidentul acceptă scenariul unei invazii ruse. 

După o întrevedere cu secretarul american de stat Antony Blinken, șeful diplomației europene, Josep Borrell, a susținut că nu există ”ceva nou” care să crească sentimentul de teamă privind un atac imediat.

Palatul Elysée a anunțat că președintele Emmanuel Macron îi va propune ''o cale de dezescaladare'' în criza ucraineană omologului său rus Vladimir Putin în cadrul unei convorbiri care va avea loc în următoarele zile.

Miercuri, Franța, Germania, Rusia și Ucraina vor avea o reuniune, la Paris, cu privire la Ucraina, reuniune ce se va desfășura la nivel de consilieri diplomatici.