Comandantul grupului operațional de trupe din Herson, generalul de brigadă Mihailo Drapati, susține că, odată cu primirea armelor de la aliați, trupele ucrainene nu doar că resping ofensiva rusă, ci se pregătesc și să schimbe cursul războiului.

"Astăzi, odată cu sosirea ajutorului extern și a armelor, țara noastră nu numai că opresc în continuare înaintarea rușilor, dar se pregătește și să schimbe cursul războiului", a declarat Drapati. Acesta a amintit că invadatorii au încercat anul trecut să asalteze Mikolaiv, un avanpost din sudul Ucrainei.

"La începutul lunii martie 2022, voluntarii locali și armata au dat o respingere demnă invadatorilor. Apărarea cu succes a Mikolaivului a fost realizată datorită comunicării clare cu satele și comunitățile, ai căror locuitori au informat prompt armata despre mișcările de echipamente inamice", a explicat Drapati.

Generalul a subliniat că acțiunile armatei ucrainene au împiedicat planurile rușilor de a ocupa Centrala Nucleară Pivdennoukrainsk și de a forța Bugul de Sud pentru a lansa un atac asupra Odesei.

"Deja în noiembrie, Forțele Armate, împreună cu alte forțe de apărare, au eliberat Hersonul și alte așezări de pe malul drept al Niprului", a remarcat Mihailo Drapati.

Militarul a concluzionat că, după ce Forțele Armate ale Ucrainei obțin un avantaj strategic în regiunea Herson, armata ucraineană va crea condițiile necesare pentru o victorie generală. (Sursa: RADOR)

*****

Mariupol - Grevă a șoferilor de autobuz 

Șoferii de autobuz din orașul Mariupol, ocupat temporar de ruși, au intrat în grevă, din cauza neachitării salariilor, a anunțat consilierul primarului orașului, Petro Andriușcenko. "Greva a coincis cu o lipsă aproape totală a motorinei pentru operarea autobuzelor", a mai scris consilierul pe Telegram.

Andriușcenko a menționat că în Mariupol nu mai există motorină, toate stocurile fiind predate de ocupanți militarilor ruși. "Chiar dacă șoferii vor fi sancționați, autobuzele nu vor ieși pe traseu”, a adăugat consilierul primarului.

Potrivit presei din Rusia, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a vizitat Mariupol în timpul unei presupuse călătorii în teritoriile ocupate ale Ucrainei, scrie RBC. Acesta ar fi inspectat așa-numitele lucrări de restaurare a orașului, care a fost distrus chiar de către ocupanți. (Sursa: RADOR)

****

Armata Ucrainei ar fi aflat identitatea prizonierului militar executat de ruși după ce a strigat "Slava Ukraini" 

Forțele Terestre ale Ucrainei au transmis că, potrivit datelor preliminare, prizonierul de război pe care soldații ruși l-au împușcat după ce a strigat "Slava Ukraini!" ("Glorie Ucrainei!") este Timofii Șadura.

RBC amintește că, pe 6 martie, pe rețelele sociale a apărut o înregistrare video cu execuția unui militar militar luat prizonier de către invadatorii ruși. Aceștia l-au executat prin împușcare după ce a spus "Slava Ukraini".

"Conform datelor preliminare, soldatul decedat este din brigada 30 mecanizată - Timofii Mikolaiovici Șadura. Timofii Șadura era considerat dispărut din 3 februarie 2023, după ostilitățile din apropierea orașului Bahmut", se arată în comunicatul Forțelor Terestre ale Ucrainei.

Cadavrul militarului se află pe teritoriul ocupat de ruși. Confirmarea finală a identității prizonierului executat de ruși se va face după returnarea cadavrului și examinările aferente. (Sursa: RADOR)