Procurorul general ucrainean a anunțat vineri că vor fi verificate dosarele clasate privind o companie din domeniul gazelor, care a avut la un moment dat legături cu Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte american Joe Biden, informează USA Today.

Ruslan Ryaboshapka, procurorul general la Ucrainei, a declarat într-o conferință de presă că verificarea e parte a unui audit mai amplu care vizează 15 dosare importante care au fost clasate de predecesorii săi. El a insistat că decizia nu a fost luată în urma unor presiuni: "Niciun politician străin sau ucrainean nu mi-a telefonat și nu a încercat să-mi influențeze deciziile".

Anunțul vine în contextul unei anchete demarate de democrații din Congresul SUA în vederea unei proceduri de destituire a președintelui Donald Trump după ce acesta a cerut Ucrainei să-i investigheze pe Joe Biden și pe fiul său. 

Cele 15 dosare verificate nu par să se refere și la perioada în care Hunter Biden a făcut parte din consiliul de administrație al Burisma, cea mai mare companie privată ucraineană din domeniul gazelor naturale.