Comisia a propus miercuri activarea Directivei privind protecția temporară pentru a le oferi asistență rapidă și eficace persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina.

În baza acestei propuneri, persoanelor care fug din calea războiului li se va acorda protecție temporară în UE, adică li se vor elibera permise de ședere și vor primi acces la educație și la piața forței de muncă, a precizat Comisia.

Comisia a prezentat și orientări operaționale menite să ajute polițiștii de frontieră ai statelor membre să gestioneze eficient sosirile la frontierele cu Ucraina și să mențină totodată un nivel ridicat de securitate. Printre aceste măsuri se numără simplificarea controalelor de la frontieră, acces prin puncte de trecere temporare, dar și un acces facil pentru misiunile de asistență umanitară.

În orientări se recomandă, de asemenea, ca statele membre să creeze culoare speciale de sprijin de urgență pentru a canaliza ajutorul umanitar și se reamintește posibilitatea de a acorda acces în UE din motive umanitare.

„Europa este alături de cei care au nevoie de protecție. Toți cei care fug de bombardamentele lui Putin sunt bineveniți în Europa. Le vom oferi protecție celor care caută adăpost și îi vom ajuta pe cei care caută o cale sigură pentru a ajunge acasă”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Orientările recomandă insistent statelor membre să utilizeze sprijinul pe care îl pot oferi agențiile UE – Frontex fiind în măsură să ofere asistență în ceea ce privește identificarea și înregistrarea persoanelor care sosesc, iar Europol fiind disponibil pentru a trimite ofițeri care să sprijine statele membre în efectuarea de controale secundare.

De la invazia militară a Ucrainei de către Rusia, peste 650 000 de persoane au fugit în statele membre ale UE învecinate. Directiva privind protecția temporară a fost concepută special pentru a le oferi protecție imediată persoanelor care au nevoie de aceasta și pentru a evita suprasolicitarea sistemelor de azil ale statelor membre, a menționat Comisia Europeană.

Consiliul UE trebuie să adopte propunerea Comisiei privind protecția temporară pentru persoanele care părăsesc teritoriul Ucrainei. Consiliul și-a exprimat deja sprijinul larg pentru ambele măsuri în cadrul reuniunii extraordinare de duminică, 27 februarie, și s-a angajat să discute cele două documente în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne de joi, 3 martie. Odată adoptată, protecția temporară ar urma să înceapă să se aplice imediat și ar dura un an. Această perioadă se prelungește automat cu două perioade de șase luni, totalizând încă un an, a mai precizat Comisia Europeană.