UE și NATO promit să-și întărească sprijinul pentru apărarea Ucrainei

UE și NATO au promis marți să furnizeze ucrainenilor toate mijloacele militare necesare apărării patriei lor, iar "săptămâna viitoare" sunt programate discuții privind tipurile de arme care pot fi furnizate, au anunțat liderii celor două organizații.
"Sunt prevăzute discuții săptămâna viitoare cu ucrainenii pentru a vedea ce tipuri de arme sunt necesare și cine, dintre aliați, este în măsură să le furnizeze", a precizat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, după semnarea unei declarații comune cu președinții instituțiilor Uniunii Europene, relatează La Libre Belgique.
Aceste discuții se vor desfășura în cadrul grupului de la Ramstein (grupul de contact pentru apărarea Ucrainei) creat de Statele Unite, a precizat el. Reuniunea, la care va participa ministrul ucrainean al apărării, va fi organizată în Germania, s-a mai precizat din partea NATO.
"Rusia a suferit pierderi grele, dar nu trebuie s-o subestimăm. Ea mobilizează mai multe trupe și echipamente. Ea este gata să sufere pentru a continua războiul. Vladimir Putin nu și-a schimbat obiectivul și trebuie să ne pregătim să susținem Ucraina pe termen lung", a insistat Jens Stoltenberg
."Ucraina trebuie să primească tot materialul militar de care are nevoie și pe care îl poate folosi pentru a-și apăra teritoriul", a susținut președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Europenii au fost primii care au furnizat echipamente militare Ucrainei, la scurt timp după începerea conflictului, a amintit președintele Consiliului European, Charles Michel. "Sprijinul militar trebuie să continue pentru a ne asigura că Ucraina se poate apăra", a afirmat reprezentantul statelor membre.
"Nivel superior"
Guvernul ucrainean le cere aliaților să-i furnizeze tancuri de asalt, în special Leopard 2 germane.
Franța, Germania și Statele Unite au anunțat că trimit blindate - AMX-10 franceze, Marder germane și Bradley americane - dar fiecare are un armament diferit și utilizează muniție diferită.
"Nu e vorba numai să adăugăm mai multe sisteme de apărare antiaeriană, mai multe arme, dar și să ne asigurăm că sistemele și armele deja furnizate funcționează cum trebuie, ceea ce înseamnă că noi trebuie și să ne asigurăm că furnizăm munițiile necesare, piesele de schimb și mentenanța sistemelor care sunt deja furnizate", a avertizat Jens Stoltenberg.
"Aliații au scos adânc din stocurile lor și trebuie să le reconstituie pentru a fi în măsură să ne protejeze teritoriile și să continue să asigure un sprijin Ucrainei", a pledat el.
În declarația lor comună, UE și NATO s-au angajat să ridice parteneriatul lor "la un nivel superior" și să mobilizeze "toate instrumentele combinate aflate la dispoziția noastră, fie ele politice, economice sau militare, pentru a ne continua obiectivele comune".
Din cele 27 de țări membre ale UE, 21 sunt și membre ale NATO și alte două, Finlanda și Suedia, au prezentat în luna mai o candidatură comună în vederea intrării în Alianță, renunțând la decenii de nealiniere militară.
"NATO și UE joacă roluri complementare, coerente și care se întăresc reciproc pentru a susține pacea și securitatea internaționale", precizează declarația.
Pentru prima dată, Alianța Nord-Atlantică recunoaște "valoarea unei apărări europene mai puternice și mai performante, care contribuie pozitiv la securitatea mondială și transatlantică și care este complementară și interoperabilă cu NATO".
"Autonomia strategică a UE este mai necesară ca oricând", a insistat Charles Michel, subliniind voința Uniunii Europene de a fi "mai independentă" pe plan energetic și complementară cu NATO pentru apărare și securitate".
sursa: RADOR
Comentarii