Centrul comun de comandă (MPCC) se va ocupa misiunile de instruire militară în care sunt angajate statele europene în afara blocului comunitar.

Decizia luată luni de miniştrii de Externe reuniţi în cadrul Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles reprezintă un pas înainte către crearea unui cartier general care să coordoneze misiunile militare comune ale Uniunii Europene.

Acesta este un obiectiv mai vechi al Germaniei şi Franţei, dar cele două ţări s-au lovit de opoziţia Marii Britanii, care considera că s-ar suprapune cu operaţiunile NATO.

Noul centru, cu circa 30 de angajaţi, ar putea prelua coordonarea, chiar de luna viitoare, a misiunilor de instruire militară din Mali, Somalia și Republica Centrafricană, a declarat un oficial european, citat de Financial Times.

Centrul va fi condus de actualul lider al Statului major militar al UE şi va fi  sub controlul politic al Comitetului Politic şi de Securitate (PSC), format din reprezentaţii permanenţi la Bruxelles ai statelor membre.  

MAE: România sprijină consolidarea dimensiunii de apărare

România a fost reprezentată la CAE de ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.

Potrivit unui comunicat MAE, discuțiile miniștrilor europeni de Externe au vizat în principal: Politica de Securitate și Apărare Comună, migraţia, Balcanii de Vest şi Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.

În cadrul reuniunii au fost adoptate Concluzii ale Consiliului privind avansarea procesului de implementare a Planului în domeniul Securității și Apărării, respectiv a celorlalte documente programatice, conform Strategiei Globale a UE, pe linia direcțiilor stabilite la Consiliile Afaceri Externe din noiembrie și decembrie 2016, respectiv a deciziilor Consiliului European din decembrie 2016.

"A reieșit sprijinul tuturor statelor membre pentru consolidarea dimensiunii de Securitate și Apărare a UE, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă în domeniul planificării apărării, identificării unor modalități mai coerente de gestionare a misiunilor militare cu mandat ne-executiv și avansării planului de dezvoltare a capabilităților", precizează MAE într-un comunicat.

În intervenția sa, ministrul Teodor Meleșcanu a exprimat "sprijinul României în favoarea profilului UE de actor global, inclusiv prin consolidarea dimensiunii de apărare, subliniind necesitatea unei strânse coordonări cu NATO, în vederea identificării valorii adăugate, potențării sinergiilor și evitării suprapunerilor".