UE va analiza interzicerea accesului turiștilor ruși pe teritoriul Uniunii
Miniștrii apărării și ai afacerilor externe din statele Uniunii Europene, care se reunesc la Praga în această săptămână, vor analiza solicitarea unor state membre de a se interzice accesul turiștilor ruși pe teritoriul Uniunii.
Mai multe state membre antrenează deja trupe ucrainene, ceea ce le permite acestora să opereze armamentul pe care țări occidentale îl furnizează Ucrainei pentru a se putea apăra în fața agresiunii ruse, conform Agerpres.
Deocamdată nu este clar unde ar putea avea baza un program al UE de antrenare a militarilor ucraineni și ce mandat ar avea misiunea respectivă, a declarat un diplomat european. Șeful diplomației europene Josep Borrell a oferit puține detalii despre intențiile sale privind acest subiect, afirmând doar că programul nu va avea baza în Ucraina.
Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, intrat deja în a șaptea lună, rămâne un subiect prioritar pe agenda politicii externe a UE, miniștrii de externe ai Celor 27 urmând să discute marți propunerea de restricționare a dreptului turiștilor ruși de a vizita Uniunea Europeană, în contextul în care unele țări membre cer o poziție dură și unitară ca răspuns la agresiunea militară rusă contra Ucrainei.
Președinția cehă a Consiliului UE susține ideea unei interdicții la nivelul blocului comunitar pentru turiștii ruși ce intenționează să intre pe teritoriul UE, propunere sprjinită în special de țările baltice.
Totuși, Germania și alte țări membre resping o eventuală interdicție generală la nivelul UE. Cancelarul german Olaf Scholz s-a arătat până acum reticent față de impunerea unei interdicții generale de intrare pentru cetățenii ruși în UE, susținând că asemenea restricții ar putea face mai dificilă primirea acelor cetățeni ruși care se opun invadării Ucrainei.
La rândul său, șeful diplomației europene Josep Borrell a respins ideea unei interziceri complete a intrării cetățenilor ruși pe teritoriul UE. ''Nu sunt în favoarea opririi emiterii de vize pentru toți rușii. Trebuie să fim selectivi, nu putem lua o măsură generală'', a declarat duminică seară Borrell pentru postul de radio și televiziune austriac ORF.
El a adăugat că nu crede că tăierea legăturilor cu civilii ruși ar avea rezultate pozitive, adăugând că propunerea are șanse mici să obțină unanimitatea în rândul statelor membre. Totuși, oficialul european a opinat că este necesară revizuirea procedurilor de acordare a vizei pentru anumite categorii de cetățeni ruși.
Ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis a anunțat recent că Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania și Polonia, țări care au frontieră cu Rusia, ar putea interzice intrarea turiștilor ruși pe teritoriile lor dacă UE nu adoptă o restricție la nivelul blocului comunitar.
Și Finlanda s-a pronunțat pentru interzicerea intrării turiștilor ruși în Uniunea Europeană. ''Nu cetățenii ruși au început războiul, dar în același timp trebuie să fim conștienți de faptul că ei susțin războiul. Nu cred că este corect ca cetățenii ruși să poată intra în UE și în spațiul Schengen și să meargă să admire peisajele în timp ce Rusia omoară oameni în Ucraina'', a spus premierul finlandez Sanna Marin.
Comentarii