Cancelarul german Angela Merkel a făcut vineri apel la apărarea valorilor "democratice" și "creștine" în fața înmulțirii tendințelor naționaliste și populiste în lume, în ultimul său discurs ca președinte al partidului său conservator CDU.

"În aceste momente dificile, nu trebuie să ne uităm valorile creștin-democrate", a spus cancelarul la un congres al CDU la Hamburg, unde 1.001 delegați trebuie să îi desemneze înlocuitorul după 18 ani petrecuți în fruntea partidului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Ea a enumerat printre marile reușite ale CDU în perioada mandatului său bugetul echilibrat al Germaniei, eliminarea serviciului militar și gestionarea crizei refugiaților, potrivit DPA.

"Mai avem multe de făcut", a spus Merkel în încheiere, după 18 ani petrecuți în fruntea Uniunii Creștin-Democrate.