Cea mai importantă conferință de securitate din Asia a intrat în al doilea deceniu de existență într-un climat de nesiguranță. Ruptura dintre China și Statele Unite a ajuns într-un asemenea punct, încât o scurtă strângere de mână între șefii apărării lor a fost singurul gest de apropiere pe care cele mai mari puteri militare din regiune l-au putut produce în weekend la Singapore. Foarte puțin pentru două puteri nucleare care adesea se apropie de un incident militar, așa cum s-a întâmplat acum câteva zile în Strâmtoarea Taiwan, scrie O Globo.

Țintă a sancțiunilor SUA, ministrul chinez a refuzat invitația omologului său american privind o întâlnire în marginea conferinței, reducând dialogul la un schimb indirect de acuzații, în cadrul încă unei ocazii ratate. A fost ceea ce a sfârșit prin a da tonul unui eveniment care s-a născut tocmai pentru a permite acest tip de contact și a atenua neînțelegerile. Dar a fost o perioadă în care prioritățile erau diferite.

Când Dialogul de la Shangri-la a fost lansat, în 2002, în hotelul de la Singapore care îi dă numele, lumea se afla sub efectul evenimentelor de la 11 septembrie. SUA puneau accentul pe combaterea extremismului islamic, Beijingul era prezentat ca un partener în "războiul împotriva terorismului", iar la Washington erau alimentate iluzii cu privire la faptul că adâncirea Chinei în economia de piață va duce la deschiderea politică.

Reprimarea dură a protestelor din Piața Tiananmen, care ieri au împlinit 34 de ani, ar fi trebuit să fie suficientă pentru a arăta că Partidul Comunist nu va tolera un drum către democrație.

La două decenii după primul Dialog de la Shangri-la, imaginea este radical diferită. Neîncrederea abundă și lipsește spațiu pentru ca americanii și chinezii să creeze canale de comunicare care, dacă nu trec de la o strângere de mână la îmbrățișări, măcar să evite o confruntare. Episodul bizar al balonului chinezesc doborât de SUA în luna februarie, sub suspiciunea de spionaj, a dus la prăbușirea așteptărilor la Beijing cu privire la faptul că scenariul s-ar putea abate de la ciocnirea frontală. SUA au înțeles pericolul.

Luna trecută, directorul CIA (serviciului american de informații), William Burns, a făcut o vizită "secretă" în China, dezvăluită ulterior de un funcționar de la Casa Albă cotidianului Financial Times. Săptămâna aceasta, un diplomat american de rang înalt, Daniel Kritenbrink, se află la Beijing pentru a discuta modalități de a menține deschise canalele de dialog.

Dacă acest tip de contact va funcționa depinde nu numai de modul în care vor fi utilizate aceste canale, ci și de dorința guvernelor de a rezista tentației de a folosi rivalitatea ca armă politică internă. Chiar înainte de sosirea lui Kritenbrink, ziarul de stat chinez Global Times, apropiat de PCC, susținea că nu este o vizită de bună-credință, ci motivată de interesul de a învinui China pentru degradarea relațiilor bilaterale.

La Singapore, în ciuda strângerii de mână, discursurile s-au făcut cu degetul în ochi. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a acuzat Forțele Armate Chineze de efectuarea de manevre agresive și a avertizat că departamentul său va avea o creștere cu 40% a bugetului pentru acțiuni de descurajare în Pacific, cea mai mare din toate timpurile. Ministrul chinez al apărării, Li Shangfu, a fost mai puțin direct, dar a precizat ce urmărește Beijingul: o relație de la egal la egal cu SUA, într-o provocare directă la adresa hegemoniei americane.

Relația dintre cele două țări are consecințe mult dincolo de ceea ce se întâmplă între ele. Așa cum s-a propus pentru războiul din Ucraina, poate că a venit momentul ca alte țări să creeze un "club al păcii" pentru a intermedia discuția dintre Washington și Beijing. Dar cine se califică?

Sursa: RADOR