Victoria lui Masoud Pezeshkian nu poate ascunde faptul că republica se confruntă cu o criză de legitimitate.

După un scrutin neașteptat de competitiv, victoria-surpriză a lui Masoud Pezeshkian în turul al doilea îi aduce Iranului primul președinte reformist al ultimelor două decenii. Alegerile de vineri au evidențiat fațetele contrastante ale politicii din Republica Islamică: Pezeshkian, care promite reluarea dialogului cu Vestul și relaxarea restricțiilor sociale, respectiv Saeed Jalili, reprezentant al celei mai dogmatice facțiuni a regimului.

Succesul lui Pezeshkian demonstrează care e direcția în care majoritatea iranienilor ar vrea s-o ia republica: cea opusă extremismului, suferințelor economice, confruntării și izolării, adică spre o societate fără oprimare și deschisă comunicării cu lumea exterioară. A mai demonstrat totodată că alegerile din republică mai pot încă produce surprize, deși toți candidații trebuie să fie mai întâi aprobați de regim.

Dar probabil cel mai răsunător mesaj a fost cel transmis de alegătorii care au boicotat votul. Milioane de iranieni și-au pierdut încrederea în conducătorii lor, indiferent că sunt reformiști sau dogmatici. La turul doi prezența a fost de 49,8%, peste recordul negativ de 40% de la primul tur. Mulți iranieni consideră acum alegerile un prilej de protest silențios, refuzând să-i ofere regimului fațada legitimității pe care ar dori s-o obțină de pe urma votului.

Creșterea prezenței la turul doi reflectă probabil alegerea ingrată cu care s-au confruntat iranieni. Mulți s-au temut că o victorie a lui Jalili ar fi putut îndrepta țara într-o direcție chiar mai extremistă. Victoria lui Pezeshkian nu poate ascunde faptul că republica se confruntă cu o criză de legitimitate. Tot mai mulți iranieni abandonează orice speranță că ar putea schimba sistemul din interiorul lui.

Evenimente recente au exacerbat acest sentiment. Alegerile prezidențiale din 2021 nici nu s-au mai deranjat să mimeze democrația, candidații reformiști favoriți fiind interziși pentru a i se da cale liberă lui Ebrahim Raisi, adept al liniei dure. (Moartea lui într-un accident de elicopter a dus la aceste alegeri anticipate.) În 2022 au erupt proteste naționale în urma morții în custodia poliției a lui Mahsa Amini, arestată pentru portul inadecvat al voalului musulman. Protestele au fost zdrobite de regim printr-o reprimare brutală, însă semnificația acelei crize încă mai planează asupra societății.

Întrebarea e aceea dacă Pezeshkian va putea realiza orice schimbare relevantă într-un punct crucial pentru regim. Acesta se luptă cu mari presiuni interne și cu tensiuni exacerbate cu Vestul, dar și în regiune, din cauza războiului Israel-Hamas. Trebuie de asemenea să se pregătească pentru succesiunea Conducătorului Suprem și a decidentului suprem totodată, ayatolahul Ali Khamenei, care, la 85 de ani, se apropie de moarte. Va fi un eveniment crucial care va determina viitorul republicii.

Președinția poate totuși influența tonul și abordarea guvernului. Pezeshkian s-a angajat să negocieze în vederea soluționării confruntării dintre Iran și SUA și Europa pe tema nucleară, pentru a elimina din sancțiuni și a revigora economia. A promis că va relaxa restricțiile sociale, inclusiv accesul la internet și impunerea voalului islamic. Dar el e în mare măsură tot loial regimului și și-a proclamat fără rezerve obediența față de Khamenei. Iar adepții liniei dure vor opune rezistență reformelor. SUA și marile puteri europene nu vor putea fi convinse ușor să-și îmblânzească abordarea față de regim. Experiența le-a făcut profund sceptice față de orice aparentă schimbare la Teheran, care continuă să susțină agresivitatea unor grupări combatante, să-și oprime populația și să-și dezvolte programul nuclear.

Alegerile nu vor afecta sprijinul Iranului pentru interpușii lui regionali, considerați esențiali pentru strategia de securitate a regimului și controlați oricum de influentele Gărzi Revoluționare. Dar dacă Pezeshkian va fi capabil să introducă un oarecare grad de schimbare, le-ar putea aduce un respiro iranienilor și ar putea începe să calmeze din tensiunile interne și externe. Însă un eșec i-ar agrava problemele Iranului - și criza de legitimitate a regimului.