Ungaria își menține veto-ul față de candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO și sugerează că ar putea fi de acord cu susținerea președintelui Klaus Iohannis în această funcție.

La conferința de presă susținută în pauza reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO, șeful diplomației ungare a declarat că Budapesta a susținut întotdeauna întărirea aripii de est a alianței și speră că această direcție se va reflecta și în persoana următorului secretar general, relatează MTI, preluată de News.ro.

”Situația este că în toată istoria NATO, până acum nu s-a întâmplat ca secretarul general să fie ales dintr-un stat membru din Europa Centrală sau de Est, deși de 20 sau 25 de ani, majoritatea țărilor din Europa Centrală și de Est sunt membre NATO”, a subliniat Szijjártó.

”De aceea, eu cred că este timpul să ne gândim serios la această idee”, a adăugat oficialul maghiar.

Pe de altă parte, Peter Szijjarto a recunoscut că inclusiv Ungaria admite că principala amenințare de securitate pentru regiune vine dinspre Moscova, deși Budapesta a întreținut relații cordiale cu regimul lui Vladimir Putin chiar și după invazia din Ucraina.