Parlamentul European a votat miercuri pentru sancționarea Ungariei din cauza nerespectării regulilor UE privind democrația, drepturile civile și combaterea corupției.

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat vineri că guvernul său va decide luni asupra măsurilor juridice de contestare a raportului adoptat de Parlamentul European împotriva Budapestei din cauza încălcării standardelor democratice, relatează Agerpres.

Votul din Parlamentul European solicită Consiliului European să analizeze lansarea așa-numitei proceduri a Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE.

Orban a declarat vineri la postul național de radio că se așteaptă la o „dezbatere juridică serioasă” în legătură cu decizia legislativului european.

Orban, unul dintre cei mai puternici oponenți ai imigrației spre UE, a amintit că zilele actualului Parlament European sunt numărate, date fiind alegerile europene de anul viitor și consideră că procesul disciplinar declanșat prin acest raport aprobat de PE „nu reprezintă niciun pericol” pentru Ungaria.

„Planul este ca, în cazul în care nu poate fi forțată să primească migranți, Ungariei să i se ia drepturile de a-și proteja granițele”, a spus Orban. „Vor să trimită aici mercenari de la Bruxelles și să ia (acest drept) fiilor Ungariei care protejează granițele. Să nu ne facem iluzii, îi vor lăsa pe migranți să intre”, a adăugat el.

„Vor să stigmatizeze Ungaria și apoi vor să îi slăbească rezistența”, a mai afirmat Orban.