The Washington Post: Unica bătălie importantă pe care democrații trebuie să o poarte
Nu lăsați diversiunile lui Trump să vă distragă de la adevărata uzurpare a puterii, iată cel mai important imperativ al politicii democrate, potrivit „The Washington Post”, care trece în revistă toate deciziile „scandaloase” ale președintelui.
Administrația Trump a epurat săptămâna trecută zeci de procurori federali și angajați ai FBI care lucraseră la cazuri legate de rebeliunea din 6 ianuarie [răzmerița pro-Trump de la Capitoliu din 2021 - n.trad.]. Și i-a curmat cariera funcționarului de la Trezorerie însărcinat cu asigurarea plăților la timp. Și totodată a șters referințele despre identitate de gen și echitate [în sensul ideologic al cuvântului - n.trad.] de pe site-ul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolii. A mai confirmat și lovirea cu taxe vamale a Canadei, Mexicului și Chinei [primele două deja suspendate - n.trad.]. Toate într-o singură zi.
Acest baraj permanent de decrete și retorică scandaloasă venit de la Casa Albă are menirea de a copleși, intimida și distrage. Nu vă lăsați distrași. Realizați distincția dintre semnal și zgomotul de fond - și concentrați-vă pe acea acaparare de putere care ne-ar putea transforma fundamental natura democrației.
Modul de operare preferat al președintelui Donald Trump a fost dintotdeauna să formuleze revendicări maxime pentru ca mai apoi să vadă ce i-ar putea pica de pe urma lor. Spre deosebire de prima lui președinție, în care „adulții maturi” i-au temperat instinctele, de data aceasta nimeni nu l-a împiedicat să ridice o pretenție care în mod limpede violează Articolul 1 al Constituției: insistă că președintele, iar nu Congresul, are dreptul de a decide cum cheltuie guvernul federal banii populației.
Acesta este de departe cel mai important lucru pe care l-a făcut Trump până acum - sau a încercat să-l facă. O parte din decrete sunt într-adevăr relevante, dar grosul nu sunt decât perdele de fum - și toate pălesc în fața tentativei lui de a uzurpa puterea de a decide cheltuirea bugetului. Primul lucru căruia rezistența trebuie să i se opună e tentativa lui de face ca acest prezumtiv furt să pară deja un fapt împlinit.
A înghețat bani autorizați de Congres pentru ajutoare externe, amenințând că va desființa USAID [toate fondurile sunt înghețate 90 de zile în vederea reevaluării programelor aferente; cele utile i-ar putea fi transferate Departamentului de Stat - n.trad.]. Reprezentanți ai lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, au preluat în weekend cu aprobarea lui Trump controlul asupra sediului USAID și au început închiderea agenției.
„Am discutat cu el [cu Trump - n.a.] în detaliu și a fost de acord că ar trebui s-o închidem”, a postat Musk pe X. „Așa că o închidem.” În postări anterioare Musk calificase USAID drept „malefică”, acuzând-o că e un „cuib de vipere al unor marxiști de stânga radicală care urăsc America”.
Aceste calomnii sunt complet nefondate; personalul USAID e format din oameni idealiști care finanțează servicii de sănătate și de altă natură în măsură să salveze vieți în Ucraina, Etiopia și alte părți, vieți de oameni care încearcă cu disperare să-i supraviețuiască războiului, foametei și dezastrului. Bugetul ei anul e de vreo 40 de miliarde de dolari, mai puțin de 1% din bugetul federal - un chilipir. Firește că Congresul poate lăsa USAID fără finanțe. Dar un plutocrat scăpat de sub control, neales de nimeni și nerăspunzător în fața nimănui nu poate. [Exemple de programe imputate oficial agenției de guvern: 2 milioane de dolari pentru operații de schimbare de sex și activism LGBT în Guatemala; 2,5 milioane pentru mașini electrice în Vietnam, în schimbul cărora s-au economisit deocamdată sub 1.000 litri de benzină; sute de milioane pentru agricultura din Afganistan, principalul producător de mac pentru heroină - n.trad.].
Chiar și mai alarmant e faptul că Musk și colaboratorii săi, pe care i-a adus de la diverse companii, au primit acces la sistemele de plăți prin care Trezoreria distribuie anual peste 6 trilioane de dolari. Până acum doar un număr restrâns de funcționari publici le puteau accesa, întrucât conțin informații personale delicate, inclusiv numerele de asigurare socială [un CNP de facto în SUA - n.trad.] ale multor americani, dacă nu chiar ale majorității lor.
Teoretic Musk ar putea săpa în sistemele Trezoreriei după informații despre competitorii lui. Mai rău de atât, el a declarat că ar putea anula unele plăți deja programate pe care le consideră „ilegale”. Trebuie să vedeți dincolo de retorica asociată acaparării puterii: Casa Albă, acționând prin Musk, caută să preia controlul unor cheltuieli pe care numai Congresul are dreptul să le decidă.
Legea Controlului Popririi din 1974, adoptată ca reacție la o tentativă similară de acaparare a puterii de către președintele Richard M. Nixon, clarifică dincolo de orice rezervă că președinții nu dețin puterea de a „popri” - sau îngheța - cheltuieli obligatorii decise de Congres. Directorul bugetului propus de Trump, Russell Vought, a refuzat să ofere un răspuns clar la audierea lui de confirmare în funcție atunci când a fost întrebat dacă se va conforma întocmai acestei legi.
Aceasta e cea mai importantă bătălie pe care trebuie s-o poarte democrații - în piața publică, în Congres și, poate, în cele din urmă la Curtea Supremă. Iar republicanii ar trebui să li se alăture și ei în luptă; fiindcă nici lor nu le-ar conveni ca un viitor președinte democrat să înghețe fonduri destinate unor chestiuni la care țin mult. Dar ei sunt prea înspăimântați de Trump pentru a mișca în front.
Trump și trepădușii săi mai pot provoca și alte daune importante. Toți vom plăti prețuri mai mari dacă el își va impune taxele vamale cu care amenință, apreciate de Wall Street Journal drept „cel mai stupid război comercial din istorie”. Funcționari publici conștiincioși de la Departamentul Justiției și nu numai sunt epurați pentru nimic altceva în afară de îndeplinirea atribuțiilor. Refugiații care fug de regimul criminal din Venezuela vor fi curând repatriați, așteptându-i o soartă incertă. La fel și familii de imigranți din alte țări, reținute și deportate pentru îndeplinirea unei norme zilnice. Retorica abjectă a lui Trump contra diversității va restrânge șansele, slăbind astfel țara. Iar din perspectiva statului de drept și a siguranței publice contează că niște bătăuși violenți [sic!] care au ocupat Capitoliul și au bătut polițiști sunt liberi, în vreme ce agenții FBI care i-au dibuit sunt în colimatorul lui Trump.
În orice caz, toate celelalte se vor agrava dacă Trump va ajunge să decidă cine va primi bani de la guvern și cine nu. El vrea ca noi să credem că el e un rege cu puterea de a împărți ori refuza favoruri după cum poftește. Nu uitați niciodată că nu asta este.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii