Circa 28 de milioane de copii au fost alungați de la casele lor de conflicte și violențe în întreaga lume, arată un raport al UNICEF publicat miercuri.

Documentul Fondului Națiunilor Unite pentru Copii precizează că 10 milioane de copii sunt refugiați, iar ceilalți sunt dislocați în țările lor, scrie DPA, preluată de Agerpres.

Luând în considerare și emigrarea forțată de violența bandelor înarmate și de sărăcie, se ajunge la un total de 50 de milioane de copii care au fost nevoiți să plece de acasă.

UNICEF face apel la toate țările să se ocupe în primul rând de refugiații și emigranții minori, care sunt cei mai vulnerabili la violență și exploatare.

Copiii reprezintă aproximativ jumătate din totalul refugiaților din lume, iar 45% din copiii refugiați aflați în grija ONU provin din Siria și Afganistan.

În 2015, numărul copiilor care călătoresc neînsoțiți a ajuns la 100.000, triplu față de 2014.