Urmăriți ce face Trump. Nu vă lăsați distrași de ce spune

Al doilea mandat al lui Trump a început. Atenție la ce face, nu la ce spune, este avertismentul publicației americane „The Washington Post” în cadrul unei analize semnate de Karen Tumulty.
Discursul de învestire al lui Donald Trump s-a remarcat în special prin absența noutăților. Dar, în vreme ce-și descria meandrele prin teritoriul deja familiar, ne-a amintit un lucru esențial în privința președintelui al 45-lea, acum și al 47-lea: trebuie urmărit ce face el și nu trebuie să ne lăsăm distrași - sau ademeniți - de ce spune.
Discursul, aproape de două ori mai lung decât cel de la prima învestire, a început cu portretul sumbru al unei țări în criză, deși n-a mai conținut termeni atât de tranșanți precum evocarea „carnagiului american” de acum opt ani. Și Trump a încheiat cu o promisiune însuflețitoare, mai degrabă tipică altor președinți, aceea a unei „națiuni cum alta nu mai e, plină de compasiune, curaj și excepționalism”.
Însă partea care contează cu adevărat e cea de mijloc, care anticipează vreo 200 de decrete, memorandumuri și proclamații executive pe care intenționa să le semneze în prima sa zi în funcție.
Simplul volum al acestor măsuri executive luate încă din prima clipă pare a fi fără precedent în vremurile moderne. Dar, chiar dacă conturul planurilor lui devine mai clar, detaliile lor sunt în continuare puține, iar obstacolele juridice de care s-ar putea lovi ele rămân formidabile.
În discurs Trump a afirmat că va institui măsuri de suprimare a imigrației ilegale cu o vigoare „cum nimeni n-a mai văzut vreodată”. Unul dintre cele 10 decrete pe care le-a pregătit în privința imigrației, a declarat pentru Post un funcționar al administrației, urmărește să reinterpreteze Al 14-lea Amendament al Constituției. În acest fel ar urma să fie abrogat „dreptul la cetățenie prin naștere”, care le conferă automat cetățenia copiilor născuți în SUA din părinți aflați ilegal aici, fapt care fără îndoială ar urma să declanșeze probleme colosale în instanțe.
Tot în zona constituțională și îndoielnic din perspectivă morală: Trump promite să invoce Legea Străinilor Inamici din 1798, o măsură referitoare la vremurile de război care îi permite președintelui să încarcereze ori deporteze nativii și cetățenii unui stat inamic. Legea e cel mai bine cunoscută pentru că pe baza ei au fost internați - în mod rușinos - în lagăre în timpul celui de-al doilea război mondial japonezii cu drept de rezidență în SUA.
În ce privește mediul, Trump vrea să-i pună capăt „extremismului climatic”, după cum se exprimă un comunicat al Casei Albe. Ar urma să relaxeze restricțiile privind producția de petrol și gaze și să abroge măsura lui Biden care prevede ca până în 2032 două treimi din mașinile noi vândute în SUA să aibă emisii zero - pe care el a numit-o în discurs „obligativitatea vehiculelor electrice”. Și, după cum a făcut-o și în primul mandat, Trump vrea să retragă SUA din istoricul Acord de la Paris din 2015 privind clima, un tratat internațional urmărind încetinirea încălzirii globale [decretul a fost deja semnat - nota trad.].
Unele măsuri plănuite - a reboteza Golful Mexicului „Golful Americii”, de pildă - sunt mici bazaconii mai vechi menite anume a-i da satisfacție bazei lui electorale. Printre ele găsim și una citată într-un comunicat al Casei Albe: „Președintele va stabili realitatea biologică masculină și feminină și va proteja femeile de ideologia radicală a genurilor”.
Dar altele sunt contradictorii. Trump și-a repetat în discurs amenințarea de a recupera Canalul Panama. Însă înainte de discurs afirmase că inițiativa ar putea include și uzul forței militare, ceea ce vine în contradicție cu promisiunea lui din discurs de a „opri toate războaiele și a-i aduce un nou spirit al solidarității unei lumi care a fost furioasă, violentă și complet impredictibilă”. Mai devreme sau mai târziu va fi obligat să aleagă între cele două.
Promisiunea esențială pe baza căreia a fost ales e mai complicată decât toate cele menționate: cea de a așeza economia pe o fundație sănătoasă și a reduce prețurile. „Le voi dispune tuturor membrilor cabinetului meu să se folosească de puterile vaste aflate la dispoziția lor pentru a înfrânge inflația-record și a micșora rapid costurile și prețurile”, a declarat Trump luni.
Americanii ar trebui să urmărească atent îndeplinirea acestei promisiuni și să se aștepte la rezultate solide în timp scurt. Trump a avut noroc moștenind de la Joe Biden un tablou economic în care o majoritate a indicatorilor sunt orientați în direcția bună. Însă economiștii afirmă că taxele vamale piperate pe care Trump afirmă că le va impune altor țări ar putea duce la o nouă explozie a prețurilor.
Trump este un maestru al diversiunii, un virtuoz al inundării spațiului disponibil cu fanfaronadă și iluzii. Una dintre cele mai mari greșeli ale opozanților lui politici - și aici, da, includem și presa de știri - din primul lui mandat a fost aceea de a se băga după el în orice labirint retoric fantezist le așternea în cale, de a exploda de indignare la orice postare scandaloasă pe care o făcea pe rețelele sociale.
De data aceasta haideți să încercăm ceva diferit. Haideți să fim cu ochii pe ce face el de fapt și să-l evaluăm după randamentul măsurilor pe care le adoptă.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii