USAID a fost ghilotinată, reducerile vor fi de 92 la sută

Echipa lui Trump își continuă cruciada. Bugetul pentru programele de ajutor extern și dezvoltare va fi redus cu peste 90%, notează „Avvenire” (Italia).
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a spus că „la finalul unui proces condus de liderii USAID (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională), inclusiv tranșele examinate personal de secretarul de stat Marco Rubio, au fost identificate aproape 5.800 de alocări pentru o valoare reziduală de 54 de miliarde de dolari care vor eliminate în cadrul agendei SUA First, adică o reducere de 92%”.
Pe 20 ianuarie, de îndată ce s-a întors la Casa Albă, președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv de înghețare pentru 90 de zile a ajutorului extern al SUA, în așteptarea unei revizuiri complete pentru a evalua conformitatea acestuia cu politicile pe care intenționează să le urmeze, în special cele împotriva programelor care promovează avortul, planificarea familială sau care susțin diversitatea și incluziunea.
Cu toate acestea, un judecător federal, audiind un proces intentat de două organizații reprezentând companii, ONG-uri și alți beneficiari ai fondurilor de ajutor americane, a suspendat decizia de înghețare a cheltuielilor aprobate de Congres. În cadrul acestei proceduri, în urma revizuirii acestor programe de către departamentul său, secretarul de stat Marco Rubio, care controlează USAID, a decis să anuleze definitiv aproape 5.800 din fondurile acordate la nivel mondial de către agenție și să păstreze puțin peste 500 dintre acestea, potrivit documentelor instanței. În plus, administrația Trump a anunțat că au fost anulate aproximativ 4.100 de granturi ale Departamentului de Stat și că au fost păstrate aproximativ 2.700.
Înghețarea ajutorului de către Donald Trump a stârnit un val puternic de indignare față de agenția independentă, care a fost înființată în 1961 printr-un act al Congresului SUA și care gestionează un buget anual de 42,8 miliarde de dolari, echivalentul a 42% din ajutorul umanitar global.
Administrația lui Donald Trump a depus apoi un recurs urgent la Curtea Supremă, cerând judecătorilor să suspende termenul de miercuri la miezul nopții pentru a reporni plățile de 2 miliarde de dolari în ajutor extern. Un grup de organizații non-profit și contractori a dat în judecată administrația pentru înghețarea fondurilor agenției USAID, iar judecătorul districtual Amir Ali a ordonat Departamentului de Stat să restabilească finanțarea începând cu miezul nopții.
„Ceea ce nu poate face guvernul este să plătească cererile stabilite în mod arbitrar de către o instanță districtuală sau în conformitate cu regulile extracontractuale elaborate de instanță”, se arată în apelul administrației la Curtea Supremă. „Un astfel de mandat creează un program de plăți nesustenabil, în contradicție cu obligațiile președintelui de a proteja integritatea bugetului federal și de a emite judecăți adecvate cu privire la ajutorul extern”.
Potrivit plângerii, „va dura câteva săptămâni pentru a rambursa cele aproape 2 miliarde de dolari datorate contractorilor și organizațiilor afectate de înghețarea ajutorului extern de la sfârșitul lunii ianuarie”.
Sursa: Rador Radio România
de Iosef Melman 02 Mar 2025 10:54
USAID devenise un fel de fond de "de toate pentru toti", asupra caruia nu exista niciun control si de care beneficiau pana si organizatii teroriste, ca sa nu mai amintesc miscari subversive de rasturnare a unor guverne, ca si ca fonduri de mituire la toate nivelele.