Văduva lui Steve Jobs este una dintre armele secrete ale Kamalei Harris
Laurene Powell Jobs, văduva lui Steve Jobs, este una dintre armele secrete ale lui Kamala Harris, scrie agenția italiană de știri ANSA.
Ceea ce le leagă este o prietenie care durează de douăzeci de ani, timp în care Powell Jobs a fost confidenta, consiliera și finanțatoarea vicepreședintelui. Acum, odată cu candidatura lui Harris, cea mai bogată femeie din Silicon Valley apare ca un protagonist puternic din culise, mai ales că văduva lui Steve Jobs a donat milioane de dolari unei organizații care o sprijină pe Harris.
Personalul vicepreședintelui o numește „L.P.J.” și nu există dubii că Laurene Powell Jobs va avea o mare influență, sau cel puțin acces, la o potențială administrație Harris. Timp de două decenii, Powell Jobs și vicepreședintele au frecventat aceleași cercuri din Silicon Valley și au participat reciproc la evenimentele de familie: Powell Jobs a fost unul dintre cei 60 de invitați la nunta lui Harris cu Doug Emhoff, iar vicepreședintele a fost invitat anul acesta la nunta fiului lui Powell Jobs.
„Sunt o capitalistă. Cred în piața liberă”, a declarat Kamala Harris în timpul unui discurs pe care l-a ținut la Clubul Economic din Pittsburgh, unde și-a prezentat mai detaliat planul economic. „Primul pilon” va fi reducerea costurilor: în ciuda progreselor, pentru americani „costul vieții continuă să fie încă prea mare”, a subliniat ea. „Al doilea pilon” este „investiția în inovare și antreprenoriat”, în timp ce obiectivul celui de-al treilea este ca America să devină lider mondial în noile tehnologii.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii