Pentru oamenii care au mulți bani, criza nu vine niciodată, sau aproape, iar inflația este în cel mai rău caz un subiect de discuție, dar niciodată o problemă reală, relatează ilfattoquotidiano.it.

O confirmare indirectă sosește din datele observatorului Altagamma privind vânzările de bunuri de lux care arată că 2022 va fi un an record la nivel global, cu o creștere de 21%, adică peste 1,4 trilioane de dolari. O cursă favorizată atât de creșterea prețurilor, cât și de creșterea cantității de produse achiziționate.

Potrivit studiului, scenariul pare a fi unul optimist și pentru anul 2023, cu marje crescând cu 6% și până la 8% pentru companiile al căror target este alcătuit exclusiv din consumatori de vârf, oameni extrem de bogați, pe care băncile care le gestionează activele îi numesc Ultra High-Net Worth Individuals.

Paradoxul, așa cum explică raportul, constă în faptul că această situație pare a fi una pe termen lung, iar în 2030, valoarea de piață a bunurilor personale de lux ar trebui să crească la aproximativ 540-580 de miliarde (+60%, sau chiar mai mult față de 2022). Studiul mai explică și faptul că în anul 2022, unele companii și-au majorat prețurile, ținând sub control creșterea costurilor, generând marje mai mari de câștig decât cele estimate pentru anul viitor''.

''În 2023, creșterea va fi determinată în primul rând de mărirea prețurilor și de îmbunătățirea mixurilor de vânzări. Volumele vor avea o creștere mai conținută față de anii precedenți și posibila dificultate de a ține sub control costurile va limita creșterea potențială a profiturilor''.

Raportul reconfirmă leadership-ul accesoriilor: +8,5% la marochinarie și +7% la încălțăminte. Îmbrăcămintea (+6%) și produsele cosmetice (+5,5%) confirmă ritmul de creștere din 2022. La capitolul cosmetice, primează Asia. Achizițiile de bijuterii înregistrează o creștere de +8%, în timp ce la ceasuri, creșterea este de doar +5% și continuă tendința de căutare a pieselor ''handmade'' sau a modelelor unicat.

Din punct de vedere geografic, se estimează că Europa va avea o creștere de 5%, datorită călătoriilor internaționale (în special din SUA, grație cursului favorabil euro-dolar, dar și din țările arabe) care va compensa cererea internă mai slabă. Tot pentru Statele Unite, odată cu dezvoltarea de noi teritorii și cu o cerere internă mai puternică decât în ​​Europa, se prognozează o creștere de 5%.

America Latină și Japonia vor fi și ele în creștere (+6%), în timp ce estimările pentru China și Asia sunt mai greu de făcut. În special în China, politicile de izolare ''ar putea veni la pachet cu efecte neprevăzute''. Piața ar trebui să beneficieze în continuare de o deschidere și, datorită efectului de rebound, consumul ar putea crește cu 9%.

Pentru Orientul Mijlociu este de așteptat un +7%, cu zone precum Emiratele Arabe Unite (dar și Turcia) care - nefiind afectată de sancțiuni - profită de consumul rusesc.

Pentru produsele Made in Italy ''mai este loc mare de creștere'' și ''ne propunem să lucrăm împreună cu organisme intermediare și cu asociații pentru a consolida fundamentele industriei noastre de excelență, pentru a sprijini dezvoltarea acesteia și a o promova în întreaga lume'', a precizat ministrul întreprinderilor și Made in Italy (fostul Minister al Dezvoltării Economice), Adolfo Urso, cu ocazia prezentării raportului.

sursa: RADOR