Premierul ungar, Viktor Orban, și-a apărat cooperarea cu Rusia, după ce miercuri a avut o întrevedere la Budapesta cu președintele rus, Vladimir Putin. Ungaria e cel mai apropiat aliat al Moscovei din Uniunea Europeană notează EurActiv.com.

Într-o conferință comună de presă, Viktor Orban a insistat că toată lumea câștigă din cooperarea Ungariei cu Rusia, inclusiv UE și NATO. "Ungaria e stat membru NATO și UE, și va rămâne așa, dar acest lucru nu exclude faptul că în anumite aspecte cooperăm cu Rusia", a spus premierul ungar. „Asta ne străduim să facem și vom continua să facem", a mai spus Orban, deși apropierea sa de Putin nu e văzută cu ochi buni de puterile occidentale. Liderul de la Budapesta insistă însă că poziția geografică a țării sale îl obligă să coopereze cu marile puteri.

La rândul său, Vladimir Putin a declarat că a discutat cu Orban despre probleme internaționale și regionale, în special despre "perspectivele normalizării relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană, notează EurActiv.com. De asemenea, cei doi au discutat și despre proiecte economice, furnizarea de energie, conflictul sirian și criza din Ucraina.

85% din nevoile energetice ale Ungariei sunt asigurare de Rusia, dar Orban a declarat că Budapesta nu vrea să depindă doar de aprovizionarea de energie din această țară. În cadrul unei vizite efectuate anul trecut la Moscova, Orban a denunțat sancțiunile UE împotriva Rusiei în urma anexării ilegale a Crimeei. Înainte de a deveni premier în 2010, Orban avea  poziții antirusești, dar acum evocă pragmatismul pentru a justifica apropierea de Rusia.

"La baza cooperării noastre politice este un fapt geografic foarte simplu, nicio țară nu își poate schimba numărul casei… trăim într-un triunghi Berlin-Moscova-Istanbul”, a explicat Viktor Orban. El respinge criticile Occidentului, pe care-l acuză de "ipocrizie", făcând referire la legăturile politice și economice ale Franței și Germaniei cu Moscova.

Săptămâna viitoare, Viktor Orban îl așteaptă la Budapesta pe președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după ce Ungaria și-a arătat sprijinul pentru operațiunea militară turcă în Siria. 

Înainte de sosirea lui Putin, mai mulți protestatari au afișat pancarte cu Putin, Orban și Erdogan, numiți dictatori". În același timp, simpatizanți pro-Putin din rândul comunității siriene locale au venit cu steaguri rusești, siriene și ungare într-o intersecție aflată pe traseul președintelui Putin.