Guvernul Braziliei, statul cel mai afectat de virusul Zika, recomandă femeilor însărcinate să nu participe la Jocurile Olimpice care vor avea loc în această țară în august. Organizația Mondială a Sănătății pune Zika pe același nivel cu Ebola.

Guvernul brazilian a recomandat oficial femeilor însărcinate să nu mai participe la Jocurile Olimpice care se vor desfășura în luna august în Brazilia. Recomandarea apare în urma răspândirii virusului Zika, care prezintă riscuri pentru făt, scrie AFP.

"Este un risc, aș spune grav, pentru femeile însărcinate. Evident, nu este recomandabil (să vină în Brazilia), pentru că nu vrem să ne asumăm riscuri", a declarat șeful de cabinet al președinției braziliene, Jaques Wagner.

Declarația lui Wagner a venit la la câteva ore după ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a luat decizia de a desemna virusul Zika drept o „urgență globală de sănătate publică”.

OMS a stabilit că virusul este urgență medicală mondială, fiind în aceeași categorie cu Ebola, iar cercetarea pentru a găsi modalități de contracarare a virusului vor fi accelerate.

„Este vorba de un eveniment extraordinar, care necesită o reacție coordonată”, a declarat Margaret Chan, directorul general al OMS.

OMS a avertizat că virusul Zika, transmis în principal de țânțari, se propagă „în mod exploziv” în America de Sud, unde în 2016 ar putea ajunge la trei-patru milioane de cazuri.

Din 2015 până în prezent, virusul s-a răspândit în peste 20 de țări, printre care se numără Brazilia, Bolivia, Paraguay, Mexic și Venezuela.

Viruzul Zika poate afecta sarcina, iar fătul poate suferi malformații congenitale.