Președintele rus a criticat "hegemonia" Alianței Atlantice asupra Kievului. În plus, liderul a vorbit despre Finlanda și Suedia.

Președintele rus Vladimir Putin a denunțat miercuri, 29 iunie, "ambițiile imperialiste" ale NATO care, potrivit acestuia, urmărește să-și afirme "hegemonia" prin intermediul conflictului ucrainean.

"Solicitarea Ucrainei de a continua lupta și de a refuza negocierile nu face decât să confirme presupunerea noastră că Ucraina și binele poporului ucrainean nu este scopul Occidentului și al NATO, ci o modalitate de a-și apăra propriile interese", a afirmat liderul de la Kremlin, în timpul unei conferințe de presă la Ashkhabad, capitala Turkmenistanului. "Țările lider ale NATO doresc […] să-și afirme hegemonia, ambițiile lor imperialiste", a acuzat el.

Alianța Atlantică și "mai presus de toate, Statele Unite aveau nevoie de multă vreme de un inamic extern în jurul căruia să-și unească aliații", potrivit lui Vladimir Putin. "Iranul nu a fost bun pentru asta", a spus el. "Le-am dat această șansă, șansa de a-i uni pe toți cei din jurul lor", a glumit președintele rus.

Mai mult, Rusia nu vede "nicio problemă" într-o posibilă aderare a Finlandei și Suediei la NATO, a asigurat el. "Nu avem probleme cu Suedia și Finlanda, așa cum avem cu Ucraina", a declarat Vladimir Putin, în cadrul aceleiași conferințe de presă. "Nu avem dispute teritoriale […], nu există nimic care să ne deranjeze din punctul de vedere al aderării Suediei și Finlandei la NATO", a asigurat șeful Kremlinului. "Dacă Finlanda și Suedia vor, lăsați-le să se alăture. Este treaba lor, se pot alătura oriunde doresc", a subliniat el.

Dar "în cazul dislocarii acolo a contingentelor militare și a infrastructurii militare, vom fi nevoiți să răspundem simetric și să creăm aceleași amenințări la adresa teritoriilor din care emană amenințările la adresa noastră", a avertizat Vladimir Putin. Procesul de aderare pentru Suedia și Finlanda, care au decis să se alăture Alianței ca reacție la ofensiva rusă din Ucraina în desfășurare din 24 februarie, a fost lansat oficial miercuri la summitul NATO de la Madrid. Rusia a denunțat până acum aspirațiile celor două țări nordice, considerându-le în special un "factor de destabilizare" pentru afacerile și securitatea internaționale.

Kremlinul consideră că integrarea Suediei și Finlandei în NATO este "profund destabilizatoare" 

Pentru purtătorul de cuvânt al Rusiei, Dimitri Peskov, Alianța este un "bloc agresiv creat în scopul confruntării".

Având în vedere valul de propagandă din presa oficială rusă despre avansurile strălucite ale Armatei ruse în Ucraina și presupusele "regrese" suferite de forțele ucrainene, populația rusă nu pare să fie foarte motivată să urmărească ceea ce se întâmplă în aceste zile în Madrid. În momentul de față, reacțiile autorităților ruse în legătură cu summitul Alianței sunt rare.

"Summitul de la Madrid consolidează cursul unei căi agresive ale acestui bloc față de Rusia", a declarat, miercuri, adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov, care a criticat, de asemenea, integrarea Finlandei și a Suediei în NATO, subliniind că aceasta este "profund destabilizatoare".

Pe tot parcursul zilei de miercuri și în cursul zilei de joi, ne putem aștepta la mai multe reacții de la oficialii ruși, cel mai probabil chiar de la Kremlin.

Purtătorul de cuvânt al acestuia, Dmitri Peskov, a declarat, marți, că Alianța "este un bloc agresiv care a fost creat în scopul confruntării și își demonstrează, continuă să demonstreze, esența și își îndeplinește sarcinile predeterminate".

În ajunul summitului de la Madrid, agenția spațială rusă Roskosmos a sugerat că forțele de descurajare nucleară ale Rusiei cunosc coordonatele principalelor centre de decizie ale țărilor membre NATO și a publicat imagini din satelit cu Madrid, Berlin, Londra, Washington și Bruxelles. Instantaneele au fost luate din spațiu de satelitul Resurs-P, se asigură pe site-ul său.

"În timp ce reprezentanți ai celor 30 de țări ale Alianței, precum și parteneri și candidați, se pregătesc să discute conceptul strategic până în 2030, Roskosmos publică fotografii prin satelit ale locului summitului și ale centrelor decizionale care îi sprijină pe naționaliștii ucraineni", avertizează mesajul de la agenția spațială rusă.

Miercuri, televiziunea rusă a difuzat reportaje despre evoluția summitului de la Madrid, dar pe fundal, după toate informațiile naționale și războiul din Ucraina.

Trimisul special al canalului Rossiya-24, Regina Sebastianova, a subliniat astăzi cuvintele șefului guvernului spaniol, Pedro Sánchez, spunând că președintele Vladimir Putin "nu va câștiga războiul". Ea a dedicat, de asemenea, mult spațiu acordului încheiat cu Turcia de Finlanda și Suedia pentru integrarea lor în Alianță. Sebastianova s-a concentrat și pe cuvintele secretarului organizației, Jens Stoltenberg, potrivit cărora "Rusia este principala amenințare la adresa securității mondiale".

Putin: "Spunem nu trupelor NATO în Finlanda și în Suedia, vom răspunde în mod simetric" 

"Rusia va răspunde în cazul desfășurării bazelor NATO în Suedia și în Finlanda", a declarat președintele rus, Vladimir Putin, comentând cu jurnaliștii în timpul vizitei sale la Ashgabat, în Turkmenistan, unde a avut loc summitul celor cinci țări de la Marea Caspică, potrivit "Ria Novosti". "Ar trebui să înțeleagă că înainte nu existau amenințări la adresa lor, iar acum în cazul unei desfășurări a contingentelor militare și a infrastructurii NATO vom fi obligați să răspundem într-un mod specular și să creăm aceleași amenințări la adresa teritoriilor de unde sunt create amenințările pentru noi". Prin urmare, Putin a afirmat că nu poate exclude viitoare tensiuni în relațiile Moscovei cu Helsinki și Stockholm din cauza apartenenței lor la NATO.

"Pentru noi, aderarea Finlandei și a Suediei la NATO nu este deloc același lucru cu aderarea Ucrainei" la NATO: "Sunt lucruri complet diferite", a subliniat Putin. "Ei înțeleg foarte bine acest lucru. Pur și simplu aruncă această situație către opinia publică pentru a demonstra că da, Rusia nu a vrut, iar acum a fost nevoită să suporte" această dublă intrare în NATO.

"Nu. Acesta este un lucru complet diferit", a concluzionat Putin. Președintele rus a acuzat Alianța Atlantică că încearcă să-și afirme "supremația" prin conflictul din Ucraina. "Ucraina și bunăstarea poporului ucrainean nu sunt scopul Occidentului și al NATO, ci un mijloc de a-și apăra propriile interese", le-a spus Putin jurnaliștilor. "Liderii țărilor NATO vor să-și afirme supremația, ambițiile lor imperiale", a adăugat Putin.

Despre atacul care a lovit centrul comercial Kremenchuck, provocând cel puțin 18 morți, liderul rus a afirmat: "Armata noastră nu atacă niciun sit de infrastructură civilă în timpul operațiunii militare speciale din Ucraina. Avem toate capacitățile de a ști ce și unde se află", a precizat Putin, iar "în Kremenchuck nu a avut loc niciun atac terorist".

Președintele rus, revenind la scopul invaziei Ucrainei, a informat că "nu s-a schimbat nimic în operațiunea specială din Ucraina", dar că "tacticile pot fi diferite". Putin a asigurat, apoi, că forțele ruse avansează în Ucraina și ating obiectivele prevăzute de planuri, iar apoi a repetat că "obiectivul final al operațiunii speciale este acela de a proteja Donbasul și de a crea condițiile care să garanteze securitatea Rusiei".

Drept răspuns la glumele liderilor G7, care au spus în glumă la ultimul summit de la Castelul Elmau din Germania că sunt gata să rămână la bustul gol pentru a fi "mai cool" decât șeful Kremlinului, Putin a spus: "Nu știu cum ar vrea să se dezbrace, dar cred că ar fi un spectacol dezgustător".

sursa: RADOR