Președintele rus Vladimir Putin le-a transmis vineri liderilor africani prezenți la summitul Rusia-Africa de la Sankt Petersburg că Moscova tratează cu respect propunerea lor de pace privind Ucraina și o studiază "cu atenție",

"Să luăm de exemplu inițiativa unei serii de state africane pentru a reglementa criza ucraineană. Este o problemă gravă, nu putem să nu o studiem", a declarat Putin în fața mai multor înalți responsabili africani, potrivit Reuters și AFP, citate de Agerpres.

"Aceasta înseamnă mult, căci înainte misiunile de medie erau monopolizate de țări având o așa-zisă democrație avansată. Acum Africa este la fel de pregătită să ajute la rezolvarea unor probleme care par din afara zonei sale de interes prioritar", a adăugat el, în a doua zi a sesiunii plenare a celei de-a doua ediții a Summitului Rusia-Africa.

"Noi tratăm cu respect inițiativele dumneavoastră și le studiem cu atenție", a continuat Putin.

De asemenea, Putin le-a transmis că Rusia își va spori livrările de alimente în Africa, inclusiv unele livrări cu de grâne cu titlu gratuit, inițiativă pe care a anunțat-o în ajun, și că este interesată de dezvoltarea cooperării militare cu țările de pe continentul african

.La jumătatea lunii iunie, o delegație africană s-a deplasat în Ucraina, apoi în Rusia pentru a-și propune medierea în conflictul în Ucraina, fără ca totuși să ajungă la rezultate imediate.

Ucraina respinsese atunci oferta africană, apreciind că ea ar îngheța conflictul fără să asigure o plecare a trupelor ruse. Kremlinul apreciase la rândul său că planul african era "foarte dificil de pus în aplicare", asigurând totodată că Putin "își manifestase interesul pentru a-l examina".

Propunerile țărilor africane prevedeau în special o "detensionare de ambele părți", "recunoașterea suveranității" țărilor așa cum era recunoscută de ONU și "garanții de securitate" pentru toate părțile, notează AFP.

Putin a salutat-o inițial, recitând o listă de plângeri ale Rusiei împotriva Ucrainei și Occidentului, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins ideea unei încetări a focului în acest moment, ceea ce ar lăsa sub controlul Rusiei aproape o cincime din teritoriul Ucrainei și le-ar oferi forțelor ruse timp să se regrupeze.

În a doua zi a summitului Rusia-Africa, Putin a declarat că Rusia este pregătită să furnizeze gratuit unele arme în Africa pentru a spori securitatea pe continent și să colaboreze mai strâns cu serviciile africane de aplicare a legii și de informații.

Rusia și-a majorat exporturile agricole și va rămâne un furnizor de încredere de alimente, a insistat Putin, amintind că Moscova a anulat o datorie de 23 miliarde de dolari, fără a preciza în ce perioadă de timp și fără a numi țările implicate.

Summitul Rusia-Africa intervine la mai mult de o săptămână de la expirarea acordului privind cerealele care permitea exportul de grâne ucrainene prin Marea Neagră, în pofida conflictului cu Rusia, suscitând îngrijorare țărilor africane.