Consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, se pregătește luna aceasta pentru o vizită în Israel, unde va descoperi zone neașteptate de convergență strategică a intereselor israeliene cu cele americane. Cum Teheranul respinge categoric tentativele de reconciliere ale administrației Biden și s-a aliat fără nici un fel de rezerve cu Moscova, viziunile americană și israeliană cu privire la Iran au ajuns să se suprapună mai bine.

Dar, chiar dacă decalajul strategic s-a diminuat, decalajul moral ia amploare. Pozițiile noului guvern israelian - cu privire la colonii, la Autoritatea Palestiniană, la secularism, la amendarea Legii Revenirii [stabilește dreptul oricărui evreu de a imigra în Israel - n.trad.] și la schimbarea raportului de putere dintre Curtea Supremă israeliană și Knesset - sunt toate contrare preferințelor politice ale administrației Biden, dar și convingerilor sociale și culturale profunde ale multor liberali și evrei americani.

Un ministru israelian a și vizitat deja locul sfânt numit de musulmani Haram al-Sharif și de evrei Muntele Templului. Noul guvern a restricționat expunerea drapelului palestinian în spațiul public, a blocat venituri fiscale destinate Autorității Palestiniene, a blocat activități de construcție palestiniene și a restrâns privilegiile de circulație ale demnitarilor palestinieni. În timp ce în Cisiordania tensiunile iau amploare, administrația Biden e iritată de acțiunile israeliene - în accepțiunea ei - gratuite, care pot declanșa o nouă rundă de conflicte.

Între timp, în întregul Orient Mijlociu se simte vântul schimbării. Scumpirea energiei a revărsat șuvoaie de bani asupra regiunii, întărindu-le încrederea de sine conducătorilor din zonă. China lucrează la creșterea influenței economice și politice în această regiune vitală pentru viitorul ei. Emiratele Arabe Unite (EAU), Turcia și Rusia încearcă să blocheze politica americană privind Siria, ceea ce ar putea duce la consolidarea regimului lui Bashar al-Assad.

Echilibrul diplomatic se schimbă și în alte feluri. Îndelungata apropiere a europenilor de Iran se preschimbă în distanțare, pe măsură ce brutalitatea regimului pe plan intern și complicitatea lui la agresiunea rusă împotriva Ucrainei torpilează speranțele europene privitoare la relații pașnice și profitabile cu teocrația. Un scandal masiv de trafic de influență implicând Qatarul și Parlamentul European a șocat establishment-ul de la Bruxelles și, cel puțin temporar, a știrbit capacitatea diplomaților din Qatar de a face lobby împotriva Israelului, a aliaților arabi conservatori ai Israelului și în favoarea reconcilierii cu Iranul.

Vizita lui Sullivan survine după 15 ani de declin al influenței americane în regiune. Israelienii, arabii, iranienii și turcii și-au pierdut cu toții din respectul pe care-l aveau până în 2008 pentru puterea americană - și, în consecință, țin mai puțin cont de dorințele SUA. Indecizia președintelui Obama și incoerența președintelui Trump au făcut ca puterile regionale să devină profund sceptice cu privire la înțelepciunea Americii și la capacitatea ei de a asigura stabilitatea.

Administrația Biden se confruntă cu o dilemă reală. Simțindu-se suprasolicitată de agresiunea rusă din Ucraina și de ambițiile chineze din Indo-Pacific, Casa Albă vrea să-și diminueze cât mai mult expunerea la riscuri în Orientul Mijlociu. Însă regiunea e mult prea importantă pentru a putea fi ignorată: cu cât mai mult se retrag SUA, cu atât mai multă influență pierd. Și pe măsură ce America devine tot mai puțin relevantă, actorii regionali se simt tot mai capabili să ia decizii neplăcute Washingtonului, subminând efectiv întreaga influență globală a SUA.

Ironia sorții face ca, după decenii în care progresiștii americani au denunțat părtinirea pro-Israel a Americii și alianțele ei cu regimuri autoritare din regiune, palestinienii și activiștii pentru drepturile omului să fie cei mai mari perdanți de pe urma retragerii SUA. Fiind mai slabi decât israelienii, palestinienii au nevoie cu disperare de mediatori externi pentru a-i smulge Israelului concesiile pe care singuri nu le pot obține. Americanii, cu toate defectele pe care le au din perspectiva palestinienilor, susțin statalitatea palestiniană - și Autoritatea Palestiniană - mai mult decât majoritatea conducătorilor arabi. Iar activiștii pro-democrație și drepturile omului au mai mult spațiu de lucru atunci când guvernele arabe fie se tem să nu supere SUA, fie speră să le obțină sprijinul.

Deocamdată Arabia Saudită și EAU, iar nu SUA, sunt țările la care premierul Benjamin Netanyahu se gândește cel mai mult în timp ce se zbate să ajungă la un echilibru între revendicările partenerilor săi radicali de coaliție și interesele naționale ale Israelului. Netanyahu vrea să extindă Acordurile Abraham, nu să le rupă, și e nevoit să țină cont de interesele arabe atunci când își concepe politicile privitoare la colonii și Haram al-Sharif.

Dacă Biden intenționează să restabilească influența americană în regiune, încă o mai poate face. Însă prețul a rămas același, neschimbat de 15 ani. O strategie americană fermă și eficientă pentru a neutraliza capacitatea Iranului de a-și amenința vecinii arabi - fie ea și complementată de măsuri care să asigure că Israelul și aliații lui pot bloca prin intervenție militară programul nuclear al Teheranului, în caz că toate celelalte variante eșuează - ar readuce SUA înapoi în centrul ordinii din Orientul Mijlociu.

Costul influenței e ridicat, dar impotența e chiar mai scumpă pe termen lung. Dacă mesajul lui Sullivan pentru Israel va fi acela că Biden e pregătit pentru o înțelegere serioasă în acești termeni, răspunsul Israelului și al altor state din regiune va fi să țină cont mai mult de preocupările Americii. În caz contrar, Israelul și vecinii săi vor continua să ia decizii luând mai puțin în seamă interesele americane - iar administrația Biden va fi apoi nevoită să se chinuie să gestioneze consecințele.

sursa: RADOR