Washingtonul intenționează să controleze tot petrolul venezuelean pe o durată „nedeterminată”
Administrația Trump a anunțat miercuri că intenționează să-i „dicteze” deciziile Caracasului până la o nouă notificare, în special prin menținerea controlului asupra comercializării petrolului venezuelean scrie „Courrier International” (Franța).
Dar va trebui de asemenea să convingă companiile americne să foreze într-o țară instabilă, cu o infrastructură petrolieră degradată, relatează presa.
E un plan care, dacă va avea succes, le-ar putea oferi efectiv Statelor Unite controlul asupra majorității rezervelor de petrol de pe continentul american, așa cum rezumă situația „The Wall Street Journal”. Administrația Trump, care a anunțat miercuri, 7 ianuarie, confiscarea a două petroliere, unul dintre ele arborând pavilion rusesc, a declarat că intenționează să le dicteze deciziile autorităților venezuelene până la o nouă notificare, după capturarea lui Nicolás Maduro la Caracas.
Washingtonul a precizat miercuri că intenționează, printre altele, să preia comercializarea petrolului venezuelean pe o durată „nedeterminată”. Potrivit ziarului „Wall Street Journal”, unul dintre proiectele luate în considerare prevede exercitarea de către Statele Unite a unui anumit grad de control asupra companiei petroliere de stat venezuelene PDVSA prin achiziționarea și comercializarea majorității producției de petrol a companiei.
Președintele american Donald Trump a declarat, la rândul său, că Venezuela va cumpăra produse fabricate în Statele Unite doar cu veniturile din petrolul vândut de Washington, în conformitate cu termenii unui acord încheiat cu Caracas.
De asemenea, Venezuela va putea să-și vândă țițeiul în mod independent, dar numai dacă Statele Unite consideră că aceste tranzacții sunt în concordanță cu interesele sale de securitate națională, relatează „El País”. „Controlăm resursele energetice și am indicat regimului că este autorizat să vândă țiței atâta timp cât acesta servește intereselor naționale americane. Altfel, nu va putea să-l vândă”, a declarat vicepreședintele J.D. Vance într-un interviu acordat Fox News.
Pentru „The Washington Post”, acesta este „un acord fără precedent”, Washingtonul „nelăsându-i în esență” Venezuelei „altă opțiune decât să-și trimită tot petrolul” către Statele Unite. Compania petrolieră de stat venezueleană a emis miercuri un comunicat prin care confirmă că va negocia un acord cu Statele Unite, notează cotidianul american. Însă comunicatul sugerează că acordul nu a fost încă încheiat. „Cu toate acestea, Casa Albă se comportă ca și cum ar fi făcut-o”, observă „The Washington Post”.
Administrația Trump se confruntă însă cu „o provocare majoră pentru a convinge companiile petroliere americane să foreze într-o țară instabilă din punct de vedere politic și economic, care le-a prejudiciat deja în trecut prin exproprierea de active în valoare de miliarde de dolari și apoi prin lăsarea infrastructurii petroliere construite în SUA să se degradeze”, scrie „Washington Post”.
Având în vedere „starea degradată” a industriei din Venezuela, „creșterea producției ar necesita investiții de zeci de miliarde de dolari din partea companiilor americane, iar aceste companii ar putea ezita să-și deschidă portofelele într-un context de prețuri scăzute la petrol”, analizează „The Wall Street Journal”. Cotidianul conservator de afaceri notează că „singura companie petrolieră majoră care operează acolo este Chevron, iar noii veniți pe piață nu au relațiile, personalul și capacitățile logistice necesare pentru a demara eficient”. Unii observatori consideră că „ar dura ani pentru a crește semnificativ producția în țară”, subliniază ziarul.
Miercuri, tensiunile dintre Washington și un alt vecin regional american din cele două Americi, Columbia, păreau să se fi relaxat. După luni de schimb de replici invective prin intermediul mass-media, președintele columbian Gustavo Petro și Donald Trump au avut prima lor conversație telefonică. „Acest apel a avut ca scop dezamorsarea tensiunilor dintre Statele Unite și Columbia în urma unui război verbal între Trump și Petro, care a inclus amenințări cu forța militară”, relatează Axios.
Ocupantul Casei Albe a anunțat că își va primi omologul la Casa Albă „în viitorul apropiat”. Președintele Petro l-a sunat pentru a „explica situația privind drogurile și alte neînțelegeri”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social, menționând că „apreciază tonul” acestuia.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii