Președintele chinez, Xi Jinping, a fost reales duminică în fruntea Biroului politic, instanța conducătoare a Partidului Comunist Chinez (PCC), pentru un al treilea mandat, ceea ce face din el liderul chinez cel mai puternic de la Mao Zedong.

"Îndrăzniți să vă bateți pentru victorie, munciți din greu pentru a merge înainte", a spus Xi Jinping, reales duminică în postul de secretar general, ceea ce îi va deschide calea spre un al 3-lea mandat prezidențial, în martie anul viitor.

Componența noului Comitet Central - format din circa 200 de membri - un fel de "parlament" intern al partidului, a fost adoptată, potrivit agenției China Nouă, preluată de La Libre Belgique, care nu a dezvăluit totuși lista celor circa 200 de membri.

Pentru a se menține la putere, omul forte de la Beijing a suprimat din Constituție, în 2018, limita de două mandate. Xi Jinping, 69 de ani, poate deci, teoretic, prezida pe viață Republica populară.  

Nou prim-ministru 

Analiștii și media speculează pe marginea voinței lui Xi Jinping de a schimba titulatura postului său în "președinte al partidului", titlu pe care îl avea fondatorul regimului, Mao Zedong (1949-76).

Ar putea fi făcută și o modificare a cartei PCC. În 2017, în ea a fost adăugată o referire la "gândirea lui Xi Jinping privind socialismul cu caracteristici chineze pentru o nouă eră". Această mențiune a fost adăugată anul următor în Constituția țării.

Congresul a adus schimbări în componența comitetului permanent al Biroului politic.  Numărul unu este secretarul general, iar numărul doi va fi prim-ministru după ce se încheie mandatul lui Li Keqiang, în martie anul viitor.

Cele mai evocate nume au fost Wang Yang, considerat drept una din vocile cele mai liberale ale Partidului, și actualul vicepremier Hu Chunhua. Li Qiang, șeful partidului la Shanghai. A câștigat acesta din urmă.

Noul comitet e compus "în majoritate din personalități loiale lui Xi Jinping", presupune Nis Grünberg, de la Institutul Mercator de studii chineze (Merics) de la Berlin. Mai mulți sinologi estimează că nu va apărea niciun potențial succesor.

De la venirea sa la putere la sfârșitul lui 2012, Xi Jinping a acumulat putere la vârful celei de-a doua puteri mondiale și a dus la o întărire a autorității regimului.

Șef al Partidului, șef al armatei, șef al statului... liderul a pledat pentru continuitatea politicilor sale într-un discurs pe ton triumfalist la deschiderea congresului. Strategia "zero Covid" ar trebui astfel să continue în ciuda consecințelor sale nefaste asupra economiei și exasperării tot mai mari a populației confruntate cu izolările.

Departe de diplomația prudentă a predecesorilor săi, Xi Jinping ar urma să facă auzită și mai mult vocea Chinei. Cu riscul de a crește tensiunile cu marele rival american, în special în jurul chestiunii Taiwanului.

Sursa: RADOR